Poliţia Română: Ce vă aşteaptă dacă mergeţi beţi cu maşina

Postat la 16 august 2014 67 afişări

Poliţiştii au fost la datorie, ieri, 15 august, şi i-au sancţionat pe cei care au pus în pericol traficul rutier, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţia Română: Ce vă aşteaptă dacă mergeţi beţi cu maşina

Exemple:

CĂLĂRAŞI - La ora 18.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Lehliu Gară au oprit pentru control pe Drumul Naţional 3, în oraşul Lehliu Gară, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din Bucureşti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie alcoolică de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu alcoolemie peste limita legală.

IALOMIŢA – Poliţiştii Postului de Poliţie Drăgoieşti au depistat un bărbat de 43 de ani, din localitate, care ar fi condus o autoutilitară, pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Urziceni unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

OLT – La ora 15:20, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Corabia au depistat în comuna Vădăstriţa, judeţul Olt, un bărbat de 56 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

SUCEAVA - La ora 22.20, pe Drumul Naţional 18, în localitatea Ciocăneşti, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie alcoolică de 1,19 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice reprezintă una din cauzele principale ale agravării consecinţelor accidentelor rutiere. Poliţia Română, prin Direcţia Rutieră, acţionează permanent pentru salvarea de vieţi şi sancţionarea celor care nu nerespectă regulile de circulaţie şi pun în pericol traficul rutier.

Poliţia Română atrage atenţia asupra necesităţii respectării regulilor de circulaţie, în special a celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare/

Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, evitând depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/politia-romana-ce-va-asteapta-daca-mergeti-beti-cu-masina-13100385
13100385
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.