Platforma eAWB lansează DANA – prima asistentă AI dedicată serviciilor de curierat din România
eAWB – marketplace de servicii de curierat – anunţă lansarea oficială a primei asistente AI destinată gestionării solicitărilor clienţilor în mod automatizat, numită DANA. DANA este un sistem automatizat, bazat pe algoritmi, construit pentru a înţelege solicitările clienţilor şi pentru a oferi răspunsuri rapide. DANA a fost testată în ultima lună, perioadă în care a gestionat în mod complet 40% din totalul cazurilor de servicii de suport solicitate de clienţii eAWB. Până în septembrie, compania estimează că acest procent va ajunge la 80%.
În prezent, timpul de răspuns la solicitări a fost redus cu 90%, iar aproximativ 35% dintre solicitări sunt rezolvate chiar de la primul mesaj transmis de client.
„Integrarea unei asistente AI precum DANA este un pas firesc într-un sector care se digitalizează rapid. Piaţa serviciilor de curierat, expres şi colete din Europa este în creştere constantă, susţinută de e-commerce şi de cererea pentru livrări rapide. În acest context, automatizarea suportului pentru clienţi devine o necesitate operaţională, nu doar o opţiune tehnologică,” a declarat Radu Meteş, CEO şi co-fondator eAWB.
Asistenta AI identifică tipul de utilizator, recunoaşte contextul solicitării şi oferă soluţii. În funcţie de tipul situaţiei, interacţiunea este direcţionată către unul dintre cei patru agenţi virtuali specializaţi, fiecare gestionând una dintre următoarele categorii:
- Probleme legate de ridicarea sau livrarea coletului;
- Probleme tehnice legate de utilizarea platformei;
- Situaţii speciale;
- Asistenţă comercială pentru alegerea serviciului de curierat.
Potrivit datelor din perioada de testare, 50% din solicitări sunt rezolvate în cel mult trei mesaje.
În cazul în care o situaţie nu poate fi rezolvată automat, DANA redirecţionează utilizatorul către un operator uman.
În prezent, doar aproximativ 5% din tichetele de suport necesită intervenţie manuală.
Prin introducerea asistentei AI DANA, eAWB urmăreşte automatizarea suportului pentru clienţi, cu scopul de a reduce volumul de lucru uman, a scurta timpul de reacţie şi a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor.
Recent, eAWB a lansat noua sa platformă, construită integral cu inteligenţă artificială (AI). Lansată la aprilie 2024, eAWB a reuşi în doar un an să înregistreze o creştere rapidă a volumelor tranzacţionate şi a bazei de clienţi, ajungând la peste 50.000 de utilizatori activi în prezent. Odată cu lansarea recentei versiuni construite cu inteligenţă artificială, eAWB vizează afaceri de 2 milioane euro în următoarele 12 luni.
În 2023, piaţa de curierat din România a atins o valoare de 1 miliard de euro, generată de primele zece companii din industrie. La nivel european, piaţa de servicii de curierat, expres şi colete a fost evaluată la 94,6 miliarde de dolari în 2024, cu o estimare de creştere anuală de 2,41% până în 2033 – analiza IMARC Group. Evoluţia industriei este susţinută de cererea crescută pentru livrări rapide, integrarea cu e-commerce-ul şi nevoia de soluţii logistice inteligente oferind astfel eAWB un potenţial imens de scalare accelerată.
Lansată în 2024, eAWB este un marketplace de curierat care facilitează expedierea coletelor în toată ţara. Prin colaborările strânse cu cei mai mari curieri şi utilizarea tehnologiilor avansate, inclusiv inteligenţa artificială, oferă utilizatorilor posibilitatea de a compara rapid preţuri şi servicii într-un singur loc. Cu o rată de preluare la timp de 95% şi o echipă dedicată de asistenţă clienţi, platforma asigură livrări rapide şi eficiente, adaptate tuturor nevoilor. eAWB simplifică procesul de expediere, eliminând necesitatea contractelor complicate şi oferind preţuri competitive.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













