Piaţa recrutării creşte cu peste 55% până la sfârşitul anului. Companiile americane caută, în special, candidaţi cu studii superioare

Autor: Georgiana Călin Postat la 28 septembrie 2017 555 afişări  

Cererea pe piaţa muncii pentru profesionişti şi poziţii de management a accelerat în a doua parte a anului. Potrivit datelor Adecco Professional Placement, se conturează o creştere de 55-60% la finalul anului, faţă de evoluţia din semestrul I, când s-a înregistrat un ritm de peste 40%. Faţă de alţi ani, este remarcabil interesul companiilor americane, care sunt foarte active pe piaţa recrutării. Cele mai dinamice pieţe pentru candidaţii cu studii superioare sunt Bucureşti, Cluj şi Iaşi

Piaţa recrutării creşte cu peste 55% până la sfârşitul anului. Companiile americane caută, în special, candidaţi cu studii superioare
Piaţa recrutării creşte cu peste 55% până la sfârşitul anului....

Interesul pentru candidaţii cu studii universitare este tot mai mare, pe măsură ce noi companii intră pe piaţă şi încearcă să recruteze specialişti de la firmele aflate deja în România. La rândul lor, acestea iau măsuri pentru păstrarea angajaţilor şi pentru găsirea unora noi, în vederea dezvoltării. Ca rezultat, piaţa recrutării este una foarte dinamică. 

„Observăm o cerere foarte mare pentru poziţii de business intelligence, data management, contabilitate, vorbitori de limbi străine şi poziţii în domeniul financiar – acestea sunt noile domenii căutate foarte intens. În paralel, avem posturile consacrate din vânzări, marketing, inginerie şi IT, unde de asemenea, cererea este în creştere.  Am centralizat intenţiile potenţialilor investitori interesaţi să vină în Bucureşti şi am ajuns la circa 1.500 de posturi care vor fi create dacă planurile se concretizează în următoarele 3 luni. De departe, cei mai interesaţi să vină acum în România sunt americanii, urmaţi la distanţă de englezi, francezi şi germani”, afirmă Marga Radu, Professional & Permanent Placement Director, Adecco România. 

Companiile apelează la employer branding, iar angajaţii sunt atenţi la calitatea vieţii de la locul de muncă

Companiile se adaptează la noile condiţii de pe piaţa muncii şi apelează la servicii mai sofisticate de retenţie a personalului. ”Candidaţii se uită la soliditatea organizaţiei şi la ce reputaţie are. Apoi, se uită la tehnologiile folosite şi la proiectele în care este implicată – candidaţii nu se mai duc către un alt job numai pentru bani. Contează şi unde este sediul angajatorului, dacă în pachetul salarial intră şi locul de parcare, ce acoperire are abonamentul medical şi dacă acesta acoperă şi familia candidatului. La rândul lor, companiile dau dovezi că valorizează contribuţia candidaţilor. De exemplu, angajaţii unui producător din domeniul audio s-au putut plimba cu o maşină de lux <<tunată>> cu sistemul audio realizat de firma lor”, mai arată Marga Radu.

Alte beneficii extra salariale mai sunt maşina de serviciu, abonamentele la sălile de wellness şi acoperirea cheltuielilor de cazare pentru câteva luni pentru specialiştii veniţi din provincie. O tendinţă recentă este de a oferi chiar şi cursuri de defensive driving. De asemenea, companiile pun accentul pe employer branding – sunt mult mai flexibile faţă de solicitările candidaţilor, iar comunicarea cu aceştia şi transparenţa luării deciziilor devin esenţiale pentru retenţia lor. Firmele oferă detalii clare despre perspectivele de avansare pentru că mulţi candidaţi părăsesc compania după un an şi jumătate de la angajare, dacă nu pot să îşi dezvolte cariera conform aspiraţiilor lor.  

Potrivit Margăi Radu, candidaţii sunt acum mult mai atenţi la calitatea vieţii – cât timp petrec pe drum către birou, cum arată birourile, cât de aproape sunt de un mall, de grădiniţă sau chiar şcoală, cât de gustoasă este mâncarea de la cantină.

Angajatorii fac eforturi pentru a păstra şi a atrage candidaţii valoroşi, care pot contribui rapid la dezvoltarea produselor/serviciilor lor. De exemplu, în domeniul IT, există o creştere a salariilor de aprox 10% faţă de anul precedent, dar companiile din domeniu pun tot mai mult accentul pe proiectele/tehnologiile în care îi implică pe angajaţi şi pe programul şi condiţiile de lucru.

 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

„Un lider nu se formează. Ai stofă de lider sau nu" „Un lider nu se formează. Ai stofă de lider sau nu"

​Dacă ar putea da timpul înapoi, Mădălin Mihailovici ar alege să fie chirurg, însă de zece ani activează în cadrul companiei Veolia România, al cărei CEO a devenit anul trecut. în paralel, face parte din corpul profesoral al universitĂţii tehnice de construcţii bucureşti. dacă În mediul academic a intrat în urmă cu peste un sfert de secol, domeniul hidrotehnic i-a fost familiar încă din copilărie, prin prisma meseriei tatălui său. Este pasionat de maşini şi fotbal şi spune că iubeşte apa. Care este povestea sa şi cum a ajuns să ocupe poziţia de lider al unuia dintre principalii furnizori de apă, energie şi canalizare din piaţa locală?

vezi continuarea
ZF.ro
CRIZĂ pe piaţa imobiliară! Vânzările de apartamente şi preţurile sunt într-o prăbuşire TOTALĂ. Veştile ZDROBITOARE au venit, iar rezultatul întrece cele mai negre aşteptări CRIZĂ pe piaţa imobiliară! Vânzările de apartamente şi preţurile sunt într-o prăbuşire TOTALĂ. Veştile ZDROBITOARE au venit, iar rezultatul întrece cele mai negre aşteptări
(P) Cum mai stai cu matematica?
ONE.ro
Moise Guran a făcut împrumut la bancă şi a jucat toţi banii la bursă: „În 7 ani, de la 50 de milioane de lei vechi... Moise Guran a făcut împrumut la bancă şi a jucat toţi banii la bursă: „În 7 ani, de la 50 de milioane de lei vechi...
Cum a reuşit Sore să slăbească 30 de kilograme fără nicio dietă. A renunţat la un singur aliment
Dezvăluire şocantă pentru Al Bano şi Romina Power! Ce s-a întâmplat cu fiica lor, dispărută în urmă cu 22 de ani
Descopera.ro
Românca din BĂICOI care l-a îngenunchiat pe nepotul ŢARULUI Nicolae I. A luat-o de nevastă şi la scurt timp i-a venit SFÂRŞITUL Românca din BĂICOI care l-a îngenunchiat pe nepotul ŢARULUI Nicolae I. A luat-o de nevastă şi la scurt timp i-a venit SFÂRŞITUL
Şiretlicul morbid care i-a ajutat pe Aliaţi într-una dintre cele mai mari operaţiuni din Al Doilea Război Mondial
NASA a anunţat găsirea unui SUPER-PĂMÂNT. ''Ştiam că mai trebuie să fie alţii ca noi, dar nu credeam că e atât de aproape''
Go4it.ro
HUAWEI a mers la lansarea IPHONE XS şi a oferit cumpărătorilor suc FĂRĂ MERE HUAWEI a mers la lansarea IPHONE XS şi a oferit cumpărătorilor suc FĂRĂ MERE
IPHONE XS nici nu a ajuns în ROMÂNIA şi unii deja l-au STRICAT. Iată cât de bine rezistă noul telefon APPLE la abuzuri fizice
Află unde se găseşte cel mai IEFTIN model IPHONE XS în ROMÂNIA
Csid.ro
Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO
Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.