Peste 200 de angajaţi din Primăria Capitalei au protestat la sediul instituţiei, în timpul grevei

Autor: Aurelia Alexa Postat la 30 aprilie 2015 45 afişări

Peste 200 de angajaţi din Primăria Capitalei au protestat joi, timp de două ore, la sediul municipalităţii, în timpul grevei care are loc în primării şi consilii judeţene din 36 de judeţe, printre cererile acestora fiind creşterea salariilor cu 10 la sută şi acordarea tichetelor de masă.

Sindicaliştii au afişat bannere pe care scria "Azi la Capitală, grevă generală", "NU umilinţei salariale. STOP austerităţii".

Protestatarii s-au plâns că au venituri foarte mici, unii chiar sub 1.000 de lei pe lună, iar ratele pe care le au la bănci reprezintă aproape veniturile pe care ei le încasează. Aceştia au mai spus că, în ciuda faptului că preţurile au crescut semnificativ în ultimii ani, veniturile lor au rămas foarte mici şi sunt în imposibilitatea de a-şi mai creşte copiii sau de a-şi plăti ratele la bănci.

Liderul sindical din Primăria Capitalei a declarat că doar jumătate dintre angajaţii municipalităţii care au intrat joi în grevă au avut curajul să iasă şi la pichetul din faţa instituţiei.

Peste 32.000 de funcţionari din administraţia publică locală, din 36 de judeţe, se află, joi, în grevă generală, ei solicitând creşteri salariale de 10 la sută şi acordarea tichetelor de masă, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Valer Suciu.

"Guvernul actual a câştigat alegerile cu nişte promisiuni electorale, iar toate revendicările noastre erau cuprinse în aceste revendicări. Au trecut trei ani şi nu au realizat nimic. Acum avem doar două revendicări minime - acordarea tichetelor de masă şi creşteri salariale de 10 la sută pentru salariaţii din administraţia publică locală. La greva generală de o zi declanşată de FNSA în administraţia publică locală participă peste 32.000 de persoane din 36 de judeţe", a spus Suciu.

La grevă participă funcţionari de la primăriile din 2.800 de comune şi 30 de municipii, precum şi din 20 de consilii judeţene, nefiind adunate semnături de grevă din judeţele Dolj, Olt, Teleorman, şi Călăraşi.

În cazul în care revendicările nu vor fi soluţionate, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie va organiza în 27 mai un miting la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, urmând să strângă semnături pentru declanşarea unei greve generale pe termen nedeterminat în luna octombrie.

În timpul grevei generale din administraţia locală, preşedintele Klaus Iohannis a discutat, la Palatul Cotroceni, cu liderii Blocului Naţional Sindical, Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Confederaţiei Sindicale Meridian, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România - Frăţia şi Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România.

FNSA a declanşat, în luna ianuarie, conflictul colectiv de muncă, a înştiinţat Guvernul despre acest lucru, iar în luna februarie a organizat o grevă de avertisment, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora.

Guvernul propune, într-o nouă lege a salarizării, un salariu minim brut de 1.200 lei şi unul maxim brut de 22.000 lei, repartizate pe cinci clase de salarizare, sindicatele acuzând însă Executivul de incompetenţă pentru faptul că introduce eronat unele profesii în categoria meseriilor necalificate.

Cele cinci clase de salarizare ar urma să includă de anul viitor, conform propunerii guvernamentale, persoanele necalificate, cu un salariu minim brut de 1.200 lei, persoanele cu studii medii sau care au absolvit şcoli profesionale, fără bacalaureat, persoanele cu studii medii cu bacalaureat, persoanele cu studii superioare de scurtă durată (precum asistent medical, arhivar, grefier) şi persoanele cu studii superioare de lungă durată (precum medicul, profesorul, dar şi preşedintele ţării, parlamentarul şi ministrul), pentru această ultimă categorie fiind propus salariul maxim, de 22.000 lei brut.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat recent că numărul claselor de salarizare din sistemul bugetar va fi redus de la 111 la doar 5 clase, proiectul legii salarizării urmând să fie finalizat până la sfârşitul anului.

La sfârşitul lunii ianuarie, Guvernul a decis înfiinţarea unui grup de lucru care să revizuiască Legea salarizării unitare, astfel încât noile prevederi să fie aplicate începând cu anul viitor.

Conform Ministerului Muncii, din 1.186.000 de bugetari, circa 923.000 au un salariu net sub 1.250 lei, iar majorarea salariului minim pe economie a condus în sectorul bugetar la suprapunerea unor clase de salarizare, fapt ce necesită o corecţie.

Legea-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost aprobată în 2010, cu un eşantion reprezentativ de 260 posturi din toate domeniile de activitate, iar pe baza evaluării acestui eşantion a fost creată o nouă ierarhie a posturilor, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu.

Raportul dintre salariul minim şi cel maxim în sectorul bugetar a fost stabilit de la 1 la 15, numărul claselor de salarizare a fost limitat la 110, iar sporurile, compensaţiile, primele şi indemnizaţiile au fost plafonate astfel încât salariul de bază să constituie partea majoritară a câştigului.

Din cauza constrângerilor financiare, salariile personalului bugetar nu au putut fi însă stabilite niciodată prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare cu valoarea de referinţă, astfel încât până în prezent au fost păstrate salariile avute anterior intrării în vigoare a Legii-cadru.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini.)

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PRIMĂRIA CAPITALEI,
GREVĂ,
/actualitate/peste-200-de-angajati-din-primaria-capitalei-au-protestat-la-sediul-institutiei-in-timpul-grevei-14183371
14183371
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.