Percheziţii la reprezentanţii unei firme de teleshopping suspectate de înşelăciune şi evaziune

Autor: Andrei Dumitrescu Postat la 04 martie 2015 126 afişări

Poliţiştii fac trei percheziţii la reprezentanţii unei firme de teleshopping suspectaţi de înşelăciune şi evaziune fiscală, după ce ar fi vândut produse de calitate inferioară celor prezentate în reclame şi banii obţinuţi i-au transferat în conturile personale şi i-au retras ulterior din bancomate.

Anchetatorii pun în executare două mandate de aducere emise pe numele persoanelor suspectate de înşelăciune şi evaziune fiscală, urmând ca acestea să fie audiate şi să se dispună măsurile preventive, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Potrivit unor surse din Poliţie, percheziţiile vizează domiciliile reprezentanţilor societăţii Top Teleshop, suspectaţi de înşelăciune şi evaziune fiscală, printre care şi administratorul firmei, Dragoş Nicolae Iancu.

"În fapt, reprezentanţii societăţii comerciale, care desfăşoară activităţi comerciale prin intermediul unui web-site de prezentare şi desfacere a unor produse de menaj şi de uz casnic, sunt bănuiţi că ar fi comercializat unele produse ce nu corespundeau cu cele comandate de clienţi, ar fi fost de o calitate inferioară celor prezentate sau nu ar fi funcţionat în conformitate cu specificaţiile prezentate pe pagina de internet", a precizat Poliţia Română.

Reprezentanţii firmei mai sunt suspectaţi că ar fi înregistrat în contabilitatea societăţii mai multe cheltuieli fictive, iar sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor ar fi fost transferate în conturi bancare personale şi retrase ulterior de la bancomate.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cercetările în acest dosar au început ca urmare a reclamaţiilor venite din partea clienţilor. Aceştia s-au plâns că, în cazul în care sunau la firmă şi solicitau să returneze produsele cumpărate, reprezentanţii societăţii îi ameninţau, atrăgându-le atenţia că deţin toate datele lor de identificare.

Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1,5 milioane de lei. Poliţiştii speră ca pe parcursul anchetei să depună plângeri şi alte persoane care au fost înşelate de firma de teleshopping.

Percheziţiile sunt făcute de ofiţeri de investigare a criminalităţii economice, specialişti criminalişti şi luptători de la Serviciul de Intervenţie şi Acţiuni Speciale. Acţiunea este sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PERCHEZIŢII,
FIRMĂ TELESHOPING,
/actualitate/perchezitii-la-reprezentantii-unei-firme-de-teleshopping-suspectate-de-inselaciune-si-evaziune-13927852
13927852
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.