Penalităţi RECORD: Banca BNP Paribas plăteşte 9 miliarde dolari pentru a scăpa de o anchetă în SUA

Autor: Marius Oncu Postat la 01 iulie 2014 25 afişări

BNP Paribas, cea mai mare bancă din Franţa, a admis că a încălcat sancţiuni impuse de SUA altor ţări şi a acceptat să plătească penalităţi record de 8,97 miliarde de dolari într-un caz care a ajuns la cele mai înalte niveluri ale diplomaţiei franceze şi americane.

Banca a recunoscut într-un acord amiabil cu anchetatorii SUA că a procesat în perioada 2004-2012 tranzacţii interzise în valoare de aproape 9 miliarde de dolari, implicând Sudan, Iran şi Cuba, a anunţat Departamentul Justiţiei din SUA, potrivit Bloomberg.

De asemenea, autorităţile americane vor interzice BNP să deruleze operaţiuni de cliring pentru dolari americani la divizia pentru sectorul de petrol şi gaze naturale.

Acordul prevede şi ca 13 directori să părăsească banca, la cererea autorităţii bancare din statul New York.

"BNP Paribas a făcut eforturi ample să ascundă tranzacţiile interzise, să-şi acopere urmele şi să înşele autorităţile americane. Dacă vrem ca sancţiunile să fie eficiente, încălcarea acestora trebuie să fie pedepsită", a declarat procurorul general al SUA, Eric Holder.

Impactul anchetei şi negocierile pentru un acord amiabil cu procurorii americani au ajuns până la cel mai înalt nivel în Franţa şi SUA. Eforturile mai multor oficiali francezi, printre care şi preşedintele Francois Hollande, nu au fost, însă, suficiente pentru a convinge autorităţile americane să fie mai indulgente cu banca.

BNP a notat, într-un comunicat, că îşi va păstra licenţa pe piaţa americană şi se aşteaptă la un impact limitat asupra capacităţii operaţionale. În 2015, banca va derula operaţiunile de cliring prin intermediul altei instituţii financiare. Banca Franţei a anunţat că BNP poate face faţă amenzii şi interdicţiei pentru cliring în dolari.

Instituţia de credit va înregistra un cost excepţional de 5,8 miliarde de euro (7,9 miliarde de dolari) în trimestrul al doilea şi va plăti un dividend similar cu cel de anul trecut.

BNP devine astfel a doua mare bancă europeană din ultimele două luni care acceptă să plătească pentru a scăpa de investigaţii în SUA. Credit Suisse a convenit în mai cu SUA penalităţi de 2,6 miliarde de dolari, într-un caz în care banca elveţiană era acuzată că a ajutat americani bogaţi să evite plata taxelor.

În timp ce cazul BNP este rezolvat, alte două bănci franceze, Societe Generale şi Credit Agricole, au anunţat în acest an că derulează verificări interne şi cooperează cu autorităţile americane referitor la tranzacţii cu ţări aflate sub embargou.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BNP PARIBAS,
SUA,
ANCHETĂ
/actualitate/penalitati-record-banca-bnp-paribas-plateste-9-miliarde-dolari-pentru-a-scapa-de-o-ancheta-in-sua-12865987
12865987
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.