(P) Oraşul din România unde se construieşte cea mai cosmopolită destinaţie de lifestyle

Postat la 16 octombrie 2018 3221 afişări

La Timişoara, arealul din proximitatea celui mai mare mall din afara Capitalei trece printr-o transformare spectaculoasă, odată cu avansul lucrărilor la ansamblul mixt Openville. Aici se dezvoltă un district urban integrat, prin care actualul Iulius Mall va fi conectat de noi funcţiuni complementare şi facilităţi. Un parc, concepte noi de cafenele, restaurante tematice, opţiuni de divertisment şi centre de evenimente sunt o parte dintre elementele prin care timişorenii vor avea parte de experienţe cosmopolite, la ei acasă.

Transformarea Iulius Mall în ansamblul mixt Openville a început în 2017, odată cu inaugurarea primei clădiri de birouri din cele şapte pe care le va include proiectul. Zona a continuat să evolueze urbanistic, astfel că Iulius Mall este flancat, acum, de două clădiri office funcţionale, cea de-a treia urmează să fie finalizată anul acesta, iar la cea de-a patra se lucrează din aprilie.

Îmbunătăţiri au fost aduse şi la capitolul infrastructură rutieră. Două străzi perimetrale au fost extinse, în primăvară s-a inaugurat prima parcare supraetajată din Timişoara, cu peste 910 locuri şi se lucrează la o nouă parcare subterană, cu peste 580 de locuri, şi la un tunel auto, care vor fluidiza traficul.

Parc, carusel pentru copii, restaurante tematice şi cinema VIP

Openville va fi cea mai cosmopolită destinaţie de timp liber din vestul ţării, unde timişorenii vor avea parte de experienţe variate. Cafenele şi restaurante cu design tematic, noi branduri şi concepte de magazine, servicii multiple, săli de evenimente şi un parc sunt componentele zonei de retail aflată în lucru. Peste 47.000 mp vor fi creaţi suplimentar, spaţiile fiind amenajate într-o extensie a Iulius Mall Timişoara, la parterul clădirilor office şi în proximitatea viitorului parc.

Aici, inclusiv vizionarea unui film se va transforma într-o experienţă inedită. Cinematograful Cinema City se va extinde până la 12 săli şi le va aduce conceptul de cinema VIP: cină şi film, în sistem ultra all inclusive. Timişorenii vor avea la dispoziţie şi 10 săli moderne şi elegante, unde vor putea organiza evenimentele importante din viaţa lor sau vor participa la congrese, conferinţe şi seminarii.

Un alt element care va armoniza ansamblul îl reprezintă parcul, conceput ca un loc de întâlnire cu prietenii şi de relaxare în mijlocul oraşului. Acesta va fi unul dintre cele mai spectaculoase spaţii verzi din România, datorită elementelor sale: 1.400 de arbori din specii variate, 20.000 de arbuşti şi flori, gazon special pe care vizitatorii se pot aşeza ca în marile parcuri ale lumii, piaţete multifuncţionale, alei de promenadă, carusel pentru copii, patinoar şi un lac.

Cea mai înaltă clădire de birouri din România

Un pol de business regional s-a configurat în centrul Timişoarei, odată cu livrarea clădirilor de birouri UBC 1 şi UBC 2 (31.000 mp). Localizarea centrală, spaţiile ample, dar mai ales accesul direct al angajaţilor la facilităţile şi serviciile din Iulius Mall Timişoara au făcut ca pe lista chiriaşilor să se afle companii precum: Intel, Ness Digital Engineering, ACI Worldwide, Bitdefender, Veoneer, Atos, Azets sau Visma Software.

Centrul de business se va consolida prin finalizarea, în acest an, a celui de-al treilea imobil (19.000 mp), dar, mai ales, prin dezvoltarea celei mai înalte clădiri de birouri din România. UBC 0, aflată în lucru, va avea 27 de etaje, o înălţime de 155 de metri şi o suprafaţă de 52.000 mp de spaţii office. Asemenea celorlalte clădiri din ansamblul mixt, UBC 0 va îmbina spaţiile moderne de birouri cu cele de retail. La demisol şi parter vor fi magazine şi restaurante, iar la etajul întâi se vor regăsi şapte săli pentru conferinţe şi evenimente business. Termenul estimat de livrare a clădirii este ultimul trimestru din 2019.

Proiectul mixt Openville este realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, reprezentând o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
construire,
destinatie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.