Orban, despre momentul când a ştiut că virusul loveşte România: După primele cazuri din China

Autor: Laura Buciu Postat la 27 noiembrie 2020 175 afişări

Premierul Ludovic Orban a vorbit, joi seara, despre momentul în care a ştiut că pandemia va lovi România. Acesta spune că atunci când a ajuns la Guvern a găsit un document care data din 2018, în care se recomanda refacerea stocurilor strategice în caz de epidemie.

Orban, despre momentul când a ştiut că virusul loveşte România: După primele cazuri din China

Ludovic Orban a fost întrebat, joi seara, la B1 TV, despre momentul în care a ştiut că România va fi lovită de pandemia de COVID-19.

„Am purtat o discuţie imediat ce a apărut în China, după primele cazuri. Dacă vă aduceţi aminte, noi am emis Ordonanţa de Urgenţă pentru refacerea stocurilor strategice cu aproximativ o lună jumate de a apărea primul caz în România. Ne-am pregătit, de exemplu, noi nu am avut niciun caz importat din China, deşi mulţi s-au întors după Anul Nou chinezesc. Noi, din China, nu am avut niciun caz importat. Primul caz ne-a venit din Italia, pentru că în Italia izbucnise puternic. 27 februarie am avut primul caz. Noi am avut primul caz şi am dat OUG în ianuarie”, a spus premierul.

Orban a spus că a găsit un document la Guvern prin care se recomanda încă din 2018 refacerea stocurilor strategice în caz de epidemie, însă cu toate acestea, stocul găsit era zero.

„Exista această posibilitate (unei pandemi – n.r.). (...) Sigur, am găsit un document care data din 2018 adresat Guvernului, în care li se readucea aminte că trebuie să refacă stocurile strategice, că trebuie să refacă stocurile strategice să poată face faţă unei epidemii în cazul în care apare şi stocurile strategice erau zero, nu exista nimic. Nu au dat nicio explicaţie. A trebuit să facem eforturi uriaşe, să dezvoltăm capacitatea sistemului de sănătate publică în condiţiile în stocul era zero, direcţiile de sănătate publică (...) le-au omorât, erau aproape la stadiul de nefiinţă, erau în moarte clinică. A trebuit să refacem toate sistemele. În spitale... foarte multe erau nepregătite. În prima parte a pandemiei am avut foarte multe cazuri care au apărut în spitale. Procedurile nu erau respectate, management de o calitate execrabilă a multor unităţi de sănătate publică, mai ales cele cu subordonare locală, pentru că de multe ori baronii şi-au pus nişte prepuşi mai mult pe chestiuni de interese politice”, a mai spus Orban.

Premierul a fost întrebat dacă nu cumva şeful DSU, Raed Arafat, era cel care trebuia să se ocupe de stocul strategic, iar şeful Guvernului a negat şi chiar a spus că are o relaţie foarte bună şi Arafat şi cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„În acest caz nu a fost responsabilitatea domnului Arafat. (...) Trebuia să ai un act normativ, să poţi să faci procedurile de refacere a stocurilor strategice (...). Avem o colaborare extrem de bună, este un om prezent (Arafat – n.r.), un care ştie ce e de făcut, un om care la orice oră din zi sau din noapte suni este prezent, caută soluţii şi, practic, cunoaşte foarte bine acest sistem. Domnul Tătaru este prezent aproape peste tot şi nu s-a ferit să se ducă peste tot, chiar unde sunt riscuri majore”, a mai spus Ludovic Orban.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
orban,
virus,
china

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.