Oraşul unde este atât de scump să locuieşti, încât o companie îşi plăteşte angajaţii cu 10.000 de dolari să plece şi să lucreze de acasă

Postat la 16 aprilie 2017 4949 afişări

Oraşul unde este atât de scump să locuieşti, încât o companie îşi plăteşte angajaţii cu 10.000 de dolari să plece şi să lucreze de acasă

O companie high tech işi plăteste angajatii cu 10.000 de dolari ca să lucreze de acasă, cu scopul de a-i ajauta sa mai scada o parte din costurile ridicate de viaţa într-unul dintre cele mai scumpe oraşe.

Gigantul high tech a confirmat că este dispus să-şi plătască angajatii noi cu până la 10.000 de dolari, motivându-i astfel, ca în primele trei luni după ce semnează contractul să se mute.

Compania creează produse care servesc automatizării sarcinilor din cadrul aplicatiilor, este in prezent dispusă să angajeze scriitori independenţi, ingineri, manageri de producţie, dar şi alte posturi din administraţie.

Oraşul unde este atât de scump să locuieşti, încât o companie îşi plăteşte angajaţii cu 10.000 de dolari să plece şi să lucreze de acasă

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
angajati,
companie,
plati,
plecare,
scop,
scumpire,
business,
costuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.