Oraşul din România care îi impresionează pe americani: “Un oraş ca-n basme, parcă desprins din poveştile cu zâne”

Postat la 26 august 2018 76541 afişări

Oraşul din România care îi impresionează pe americani: “Un oraş ca-n basme, parcă desprins din poveştile cu zâne”

O americancă a fost extrem de impresionată de oraşul Sighişoara pe care l-a lăudat în textele scrise pe blogul ei.

 

”Eu vin dintr-o ţară unde asemenea locuri pur şi simplu nu există. Biserici vechi, un centru istoric înconjurat de ziduri, mii de ani de istorie… aşa ceva nu găseşti în Statele Unite”, este textul scris de Amanda.

Tânăra a venit în ţara noastră, în urmă cu câţiva ani, şi a fost pur şi simplu uimită de frumuseţea locurilor.

”E un oraş cetate parcă desprins din poveştile cu zâne. Are străzi pietruite, clădiri colorate, un centru istoric pietonal… nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de Sighişoara”, mai spune Amanda pe blogul ei. De altfel, ea a mai scris un articol pe blogul ei, numit “De ce ar trebui să vizitezi România”.

Ea spune că ţara noastră este foarte frumoasă şi cu preţuri bune. În plus, Amanda, care este din statul american Ohio, punctează că a întâlnit mulţi oameni care ştiu să vorbească engleză, dar şi că nu a avut parte de aglomeraţie, ca în alte ţări.

Oraşul Sighişoara se află în inima Transilvaniei, în judeţul Mureş, pe malul Târnavei Mari, la 95 de kilometri de Sibiu. Este una din puţinele cetăţi medievale care sunt încă locuite, iar Centrul istoric al oraşului, este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
povesti,
romania,
americani,
blog,
sighisoara,
refuz,
istoric,
locuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.