ORACOL, o nouă criptomonedă românească va fi lansată la Bucureşti

Autor: Andra Stroe Postat la 20 iunie 2019 193 afişări

O nouă criptomonedă, ORACOL XOR, creată de către doi antreprenori români, care permite un model inovator de tranzacţionare doar prin telefonie mobilă, fără conexiuni la Internet, va fi lansată la Bucureşti, arată un comunicat remis, joi, MEDIAFAX.

ORACOL, o nouă criptomonedă românească va fi lansată la Bucureşti

“Acest proiect, început în urmă cu doi ani, împreună cu un alt partener român, a fost lansat la nivel de ofertă iniţială la 1 iunie şi avem deja cereri de pe patru continente. Principalul avantaj pentru viitorii investitori, alături de valoarea acestei criptomonede, este acela că vor putea tranzacţiona ORACOL XOR doar prin reţele telefonice GSM, fără Internet”, a declarat Adrian Florea, fondator al proiectului ORACOL XOR

El a precizat că potenţialii investitori vor beneficia de un discount de 40% la achiziţie, până în data de 30 iunie, de 30% până la sfârşitul lunii iulie, respectiv de o reducere de 20% până la 1 septembrie 2019.

În cadrul evenimentului, criptomoneda ORACOL XOR va fi prezentată în premieră în România, la standul companiei Daicore, platformă de intermediere care permite accesul la finanţare, precum şi diminuarea riscurilor investitorilor interesaţi de proiecte CRIPTO.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
lansare,
internet

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.