Opoziţia din Ucraina a primit susţinerea mai multor ţări occidentale înaintea unei reuniuni OSCE

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 05 decembrie 2013 45 afişări

Opoziţia din Ucraina a primit susţinerea mai multor ţări occidentale, în contextul în care joi are loc la Kiev o reuniune a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Secretarul general al OSCE Lamberto Zannier şi preşedintele în exerciţiu al OSCE - ministrul ucrainean de Externe Leonid Kojara - urmau să susţină discursuri joi dimineaţa în deschiderea reuniunii, prevăzute cu mai mult timp înainte şi menţinute în pofida crizei.

"OSCE rămâne disponibilă, ca şi mine, personal, să contribuie la consolidarea dialogului între cele două părţi în actuala situaţie", a declarat Zannier miercuri. El a subliniat importanţa unui "dialog paşnic" şi "respectării drepturilor fundamentale ca libertatea de întrunire, dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea presei", potrivit OSCE.

Aproximativ 30 de delegaţii urmează să participe la reuniune, inclusiv ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei germane Guido Westerwelle şi reprezentanţi ai mai multor state UE.

John Kerry, şeful diplomaţiei americane, şi-a anulat participarea la reuniunea OSCE. Însă Franţa urmează să fie reprezentată de către Thierry Repentin, ministrul pentru Afaceri Europene.

Westerwelle s-a alăturat miercuri manifestanţilor care susţin integrarea în UE şi care au primit susţinerea celor trei foşti preşedinţi ucraineni şi secretarului de Stat american.

Ministrul german s-a întâlnit miercuri seara cu lideri ai opoziţiei, inclusiv cu cei doi fraţi Kliciko, campioni mondiali la box care s-au antrenat în Germania.

Însoţit de fraţii Kliciko, şeful diplomaţiei germane s-a dus în Piaţa Independenţei, un simbol al "revoluţiei portocalii" prooccidentale din 2004, unde a făcut o baie de mulţime, potrivit unui jurnalist AFP.

Premierul ucrainean Mikola Azarov a avertizat opoziţia cu privire la o "ecaladare" a mobilizării, provocate de suspendarea, săptămâna trecută, a procesului integrării în UE, în favoarea cooperării cu Rusia.

Însă cei trei foşti preşedinţi care s-au succedat la conducerea Ucrainei de la proclamarea independenţei în 1991 - Leonid Kravciuk, Leonid Kucima, mentorul politic al actualului şef al statului Viktor Ianukovici, şi Viktor Iuşcenko - şi-au exprimat susţinerea faţă de mişcarea de contestare printr-o scrisoare deschisă, declarându-se "solidari cu acţiunile paşnice ale sutelor de mii de ucraineni".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UCRAINA,
MANIFESTAŢII,
OSCE
/actualitate/opozitia-din-ucraina-a-primit-sustinerea-mai-multor-tari-occidentale-inaintea-unei-reuniuni-osce-11742367
11742367
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.