Dezbatere naţionala, parca venită din alta epocă istorică, aproape incredibilă, pe tema reducerii voluntare a salariilor personalului de conducere din companiile de stat (nici nu ştiu dacă ”voluntare” trebuie pus în ghilimele sau nu).

Seamănă cu una dintre poveştile Kaizen, cu experienţa din ţări asiatice în care, pentru a salva compania şi joburile, toţi angajaţii au fost de acord cu scăderi voluntare de salarii. Dacă este adevărată,  este o poveste romanţată din alta perioadă economică.

Nu mai merge aşa nicăieri în capitalism, în 2025. Într-o companie, de stat sau privată, publică sau nu, venitul şi profitul, transformaţi în indicatori de performanţă şi ţinte, decid grila de salarizare şi bonusurile personalului de conducere care, dacă nu şi-i atinge, trebuie dat afara, nu iertat, şi sub nici o formă nu trebuie acceptată o scădere de salariu ca formă de clementă sau angajament de îndreptare.

Într-o intervenţie, fostul ministru al economiei, Bogdan Ivan, spunea, are dreptate, că nu trebuie demonizate toate echipele de conducere din companiile de stat.  

Aşa este. Este datoria consiliului de administraţie şi a adunării generale a acţionarilor să evalueze în fiecare caz în parte performanţa echipei de conducere şi masurile care trebuie luate.

Noul ministru al economiei, Radu Miruţă, are dreptate şi el, spunea în alta intervenţie că la companiile de stat exista indicatori de performanţă şi ţinte ale echipei de conducere care pot fi atinşi ”şi numai dacă te uiţi pe geam”, cu aluzie la faptul că nu sunt indicatori de performanţă sau ţinte stabiliţi cu seriozitate.

Aşa este. Este datoria consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor să aprobe indicatori stricţi de performanţă şi ţinte ambiţioase.

Cei care conduc companii complicate, cu platforme de producţie, lanţuri de aprovizionare, reţele comerciale şi aşa mai departe, ştiu că indicatorii de performanţă şi ţintele sunt sfinte, sunt busole de bună practică de management, nu nişte simple cifre, orientative, pe o foaie de hârtie. Ei sunt termenii contractului cu angajatorul, într-un contract nu te joci cu termenii, nici măcar când operează condiţii de forţă majoră.

Imaginaţi-vă că sunteţi acţionari ai unui grup internaţional pe pierdere, cu probleme pe fluxurile de producţie, cu întârzieri pe lanţurile de aprovizionare, cu încurcături pe canelele comerciale. Poţi ierta un operator de pe linia de asamblare, poţi arăta îngăduinţa faţă de un referent de la aprovizionare, poţi accepta neatingerea ţintei de către un agent de vânzări. Asta un trimestru, două trimestre, hai, un an de zile.

Dar imaginaţi-vă adunarea generală a acţionarilor şi consiliul de administraţie spunând directorilor companiei: nu aţi fost cuminţi, nu v-aţi făcut treaba, dar vă iertăm dacă acceptaţi, voluntar, să vă scădem / scădeţi salariile.

Reducerea voluntară a veniturilor şi beneficiilor personalului de conducere nu poate şi nu trebuie să fie o opţiune. Nici în glumă nu trebuie să fie oferită o astfel de alternativă.

Dacă o companie merge bine toata lumea să câştige bine şi să încaseze salariile şi bonusurile. Dacă o companie merge prost dai afara directorul general, echipa de conducere, membrii din consiliul de administraţie. Toţi cei care sunt responsabili pentru eşec trebuie daţi afară.

Reamintim respectuos că esenţa capitalismului este ca agenţii economici, indiferent de proprietatea capitalului, să facă profit. Dacă nu fac profit, dai afara directorul general, echipa de conducere, membrii din consiliul de administraţie. Toţi cei care sunt responsabili pentru eşec trebuie daţi afară.

E o viaţă dură în lumea afacerilor, în companiile de stat sau în cele private.