OpenAI se pregăteşte pentru o nouă rundă de finanţare, iar miza este uriaşă: o evaluare de 1.200 de miliarde de dolari. Sam Altman, CEO: Un IPO înainte de 2027 este puţin probabil
OpenAI, compania care dezvoltă ChatGPT, poartă discuţii preliminare cu investitori pentru o nouă rundă de finanţare privată, care ar putea ridica evaluarea companiei la aproximativ 1.200 de miliarde de dolari, potrivit Financial Times.
Discuţiile cu marii investitori sunt într-un stadiu incipient, iar valoarea avută în vedere s-ar putea modifica în următoarele luni. Potrivit surselor citate de FT, iniţiativa ar fi pornit de la investitori, nu de la companie.
Noua evaluare ar reprezenta o creştere de aproximativ 41% faţă de cea de 852 de miliarde de dolari stabilită în martie, când OpenAI a atras 122 de miliarde de dolari într-o rundă de finanţare.
Decizia de a organiza o nouă rundă şi momentul acesteia depind de calendarul listării la bursă. Directorul general Sam Altman a declarat sâmbătă că un IPO înainte de 2027 este puţin probabil.
Altman a descris listarea în contextul actual drept un moment „nepotrivit”, pe fondul preocupărilor tot mai mari privind riscurile existenţiale asociate inteligenţei artificiale. OpenAI a depus în mod confidenţial documentele preliminare pentru IPO în iunie, însă ulterior şi-a amânat planurile.
O nouă rundă le-ar permite investitorilor existenţi, precum SoftBank şi Thrive Capital, să-şi mărească participaţiile.
În acelaşi timp, ar putea prelungi aşteptarea acestora pentru câştigurile importante anticipate în urma listării.
Discuţiile privind finanţarea apar după lansarea unor modele noi de inteligenţă artificială, GPT-5.6, în iulie, şi Astra, la începutul lunii septembrie. Potrivit unei persoane citate de FT, veniturile anualizate ale OpenAI au depăşit luna trecută 40 de miliarde de dolari, după o creştere de 20% în urma lansării GPT-5.6.
Compania a avut însă un început de an mai lent, perioadă în care rivalul Anthropic a ajuns la o evaluare de 965 de miliarde de dolari, depăşind OpenAI şi alimentând întrebările investitorilor privind direcţia şi valoarea companiei.
OpenAI a cheltuit 34 de miliarde de dolari anul trecut, în principal în contextul costurilor ridicate pentru dezvoltarea şi antrenarea modelelor de inteligenţă artificială. Deşi compania susţine că dispune de resurse suficiente după finanţarea din martie, necesarul de capital rămâne ridicat.
Între timp, Anthropic, unul dintre principalii rivali ai OpenAI, se pregăteşte pentru o posibilă listare încă din octombrie, la o evaluare estimată de aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, potrivit informaţiilor relatate de FT.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











