ONU anunţă cel puţin 4.460 de morţi în urma taifunului din Filipine. Bilanţul, contestat de autorităţi

Autor: Ana Borlescu Postat la 15 noiembrie 2013 54 afişări

Taifunul Haiyan care a devastat Filipine în urmă cu o săptămână a provocat cel puţin 4.460 de morţi, a anunţat ONU vineri, o cifră imediat contestată de către autorităţile filipineze.

"La 13 noiembrie, guvernul a raportat că 4.460 de persoane au murit", a declarat Biroul coordonării afacerilor umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA).

Întrebată asupra sursei acestei cifre, purtătoarea de cuvânt a OCHA, Orla Fagan, a precizat că ONU a primit-o de la unitatea operaţională regională a Consiliului naţional pentru reducerea şi gestionarea catastrofelor naturale.

Însă purtătorul de cuvânt al acestui organism, Reynaldo Balido, a insistat că bilanţul oficial este încă 2.360 de morţi. Întrebat în legătură cu cifra transmisă de ONU, acesta a spus că "nu este adevărată".

Preşedintele filipinez Benigno Aquino a estimat la rândul său, marţi, că bilanţul definitiv se va situa în jurul a 2.500 de morţi. ONU a menţionat anterior un posibil bilanţ de 10.000 de morţi doar în oraşul Tacloban, capitala insulei Leyte, una dintre cele mai afectate de taifun.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FILIPINE,
TAIFUN,
BILANŢ
/actualitate/onu-anunta-cel-putin-4-460-de-morti-in-urma-taifunului-din-filipine-bilantul-contestat-de-autoritati-11687966
11687966
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.