Omul de afaceri Rareş Criste, audiat la DNA în dosarul "Mită la Hidroelectrica"

Postat la 04 noiembrie 2013 46 afişări

Omul de afaceri Rareş Criste - administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticorupţie, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica - a venit luni, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul de mită în care au fost arestaţi Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă.

Omul de afaceri Rareş Criste, audiat la DNA în dosarul "Mită la Hidroelectrica"

 Criste, administrator al firmei Energon Power & Gas din Cluj, a fost citat să se prezinte în faţa anchetatorilor, DNA neprecizând, până în acest moment, dacă acesta are vreo calitate în dosar.

Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean - director de trading la Hidroelectrica - şi a lui Ioan Mihăilă - fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă -, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.

Decizia a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis definitiv menţinerea măsurii preventive.

Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

Cititi mai mulet pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/omul-de-afaceri-rares-criste-audiat-la-dna-in-dosarul-mita-la-hidroelectrica-11617678
11617678
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.