Oficial SUA: Salutăm eforturile României de a face prioritate din securitatea infrastructurii vitale

Autor: Catalina Mihai Postat la 10 mai 2015 77 afişări

SUA salută eforturile României de a face din securitatea infrastructurii vitale o prioritate la nivel înalt, precizează Bruce Andrews, adjunctul Secretarului Comerţului, subliniind că Guvernul şi sectorul privat ale SUA vor ajuta România să-şi întărească liniile de apărare din domeniul informatic.

"Înainte de a ajunge în România, unde voi conduce o misiune comercială a Departamentului Comerţului al SUA pe tema securităţii cibernetice (11 - 13 mai), sunt entuziasmat că voi stabili legături cu economia românească. Dezvoltarea României este importantă pentru Statele Unite iar întărirea securităţii cibernetice este o provocare majoră a zilelor noastre. În timpul misiunii, reprezentanţi ai 20 de companii americane vor analiza oportunităţi cu partenerii romani actuali şi potenţiali precum şi cu membrii organizaţiilor guvernamentale. Mulţi dintre aceştia sunt în căutare de soluţii sau informaţii despre cele mai recente tehnologii, standarde şi bune practici americane din domeniu. Câteva companii care participă la misiune sunt deja în România de zeci de ani", precizează, într-un editorial, Bruce Andrews, adjunctul Secretarului pentru Comerţ.

Oficialul american apreciază că "misiunea are loc într-un moment potrivit", întrucât CERT-RO, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Cibernetică, punct naţional de contact pentru incidente cibernetice, a raportat că în 2014 a primit şi procesat peste 78 de milioane de alerte de securitate cibernetică.

"Acestea au afectat peste 2,4 milioane de IP-uri unice din România. Peste 50% dintre alertele primite s-au referit la sisteme informatice configurate necorespunzător, nesecurizate sau vulnerabile. Efectele distrugătoare ale atacurilor cibernetice sunt extrem de reale şi pot fi resimţite la multe nivele, de la companii la persoane fizice, de multe ori depăşind graniţele permeabile ale economiei globale actuale. Aceste atacuri cibernetice provoacă economiei, anual, pierderi financiare semnificative. Fiecare cetăţean româm al cărui salariu e depus la bancă sau care plăteşte facturi pe internet poate fi o victimă. Fiecare instituţie e vulnerabilă în faţa atacurilor cibernetice rău intenţionate care afectează, în ultimă instanţă, consumatorii", afirmă Bruce Andrews.

Adjunctul Secretatului pentru Comerţ declară că România e o piaţă importantă pentru tehnologia americană "datorită interdependenţei dintre infrastructura informatică şi domenii precum cel bancar, transporturi,energie şi apărare naţională, toate acestea fiind supuse atacurilor cibernetice".

"Statele Unite salută eforturile României de a face din securitatea infrastructurii vitale o prioritate la cel mai înalt nivel prin implementarea Strategiei de Securitate Cibernetică şi a Planului Naţional de Acţiune. Aşteptăm cu interes continuarea dialogului cu reprezentanţii acestui domeniu. Amplificarea atacurilor cibernetice necesită atât soluţii tehnologice, cât şi bune practici cuprinzătoare cu privire la securitatea cibernetică la nivelul companiilor din domeniu şi al guvernului. Soluţiile oferite de cele 20 de companii care participă la misiune: hardware inovativ, software, tehnologii ale serviciilor din acest domeniu, vor contribui la securitatea României şi a cetăţenilor săi, în paralel cu oferirea de sprijin pentru creşterea economiei locale", mai precizează Andrews.

Oficialul SUA informează că, în timpul misiunii, participanţii americani vor avea întâlniri directe, intermediate de Ambasada SUA, cu reprezentanţi ai companiilor româneşti şi vor discuta cu oficiali guvernamentali locali şi regionali, reprezentanţi ai camerelor de comerţ, grupuri de afaceri, despre politici specifice domeniului, tarife, norme şi proiecte.

Un interes deosebit va fi acordat infrastructurii naţionale din domenii vitale precum utilităţile, telecomunicaţiile, securitatea militară şi civilă.

"România continuă să facă progrese în acest domeniu prin crearea unui Centru de Inovare în domeniul Securităţii Cibernetice, cu sprijinul Agenţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare a SUA şi Fidelis Cybersecurity, şi a unui Centru Regional de pregătire a poliţiştilor români în domeniul combaterii criminalităţii informatice", spune Bruce Andrews, subliniind că multe companii americane care participă la misiune vor împărtăşi cele mai recente experienţe în domeniul bunelor practici cu oamenii de afaceri şi oficialii guvernamentali români.

"Dorim, de asemenea, să învăţăm mai multe despre cum poate colabora România cu Departamentul Comerţului al SUA, cu biroul de securitate cibernetică din cadrul Institutului Naţional pentru Standarde şi Tehnologie al acestui Departament (NIST) şi cu firmele noastre pentru a continua eficient colaborarea în vederea gestionării riscurilor de securitate cibernetică", afirmă oficialul american.

"Reflectând creşterea importanţei securităţii cibernetice pentru acestă regiune, atât din punct de vedere geografic, cât şi politic, desfăşurarea misiunii comerciale coincide cu un Summit regional de Securitate Cibernetică organizat la Bucureşti. Evenimentul, co-organizat de guvernele României şi Statelor Unite, cu participarea a 11 ţări din zonă, este încă o dovadă a viziunii şi poziţiei de lider ale României în promovarea dialogului despre colaborarea regională pe acest subiect vital. Guvernul şi sectorul privat ale SUA sunt hotărâte să ajute România, un partener strategic şi economic, să îşi întărească liniile de apărare din domeniul informatic. Date fiind creşterea economică a României, forţa de muncă bine educată şi deschiderea faţă de produsele americane, oamenii de afaceri americani se uită tot mai mult către oportunităţile de aici. În ajunul misiunii comerciale şi pregătindu-ne pentru aceasta, aşteptăm cu interes explorarea unor noi oportunităţi de afaceri", susţine adjunctul Secretarului pentru Comerţ.

O delegaţie de 20 de companii americane, condusă de către adjunctul Secretarului al Comerţului, Bruce Andrews, va participa la o misiune comercială în domeniul securităţii cibernetice la Bucureşti şi Varşovia în perioada 11-15 mai, a anunţat, la începutul lunii, Departamentul Comeţului într-un comunicat postat pe site.

Misiunea va ajuta firmele americane să lanseze sau să-şi consolideze operaţiunile în Europa Centrală şi de Sud-Est, prin intermediul unor contacte cu firme şi structuri guvernamentale din România şi Polonia, precizează Departamentul Comerţului, care adaugă că misiunea va introduce sau va extinde prezenţa pe piaţă a companiilor americane în domeniul securităţii cibernetice prin produse şi servicii.

"Misiunea comercială face parte din angajamentul nostru de a combate ameninţarea cibernetică, tot mai puternică, şi de a proteja infrastructura critică în Statele Unite şi în statele aliaţilor noştri europeni", a declarat Andrews, citat în comunicat.

"Firmele americane în domeniul securităţii cibernetice sunt lideri mondiali, furnizând tehnologii, produse şi servicii de vârf în toată lumea. Prin această misiune comercială, vom avea oportunitatea să împărtăşim cele mai bune practici şi să colaborăm în combaterea şi lupta împotriva atacurilor cibernetice, strângând totodată legăturile bilaterale cu România şi Polonia, doi parteneri strategici şi economici în regiune", subliniază adjunctul secretarului american al Comerţului.

Asistentul Secretarului american pentru Industrie şi Analiză Marcus Jadotte îl va însoţi pe Andrews, iar din delegaţie vor face parte, între alţii, reprezentanţi ai unor giganţi americani în domeniul tehnologiei ca Lockheed Martin, Microsoft, Raytheon IIS, IBM, Cisco Systems, Hewlett Packard şi Oracle.

Pe lista prezentată în comunicat se mai află companiile Cask, LLC, Creative Information Technology, Inc. (CITI), CSC, CyberPoint International, LLC, DataLocker, F5 Networks, Fidelis Cybersecurity, FireEye, General Dynamics Information Technology, Glimmerglass Cyber Solutions, Information Unlimited, Palo Alto Networks şi WhiteHat Security Ltd.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BRUCE ANDREWS,
SUMMIT,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/oficial-sua-salutam-eforturile-romaniei-de-a-face-prioritate-din-securitatea-infrastructurii-vitale-14238608
14238608
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Mediafax
Ţara de mărimea României care "a avut un răspuns stelar" la coronavirus. Sub 400 de cazuri, niciun mort. Ce au făcut autorităţile Ţara de mărimea României care "a avut un răspuns stelar" la coronavirus. Sub 400 de cazuri, niciun mort. Ce au făcut autorităţile
Alertă la Chernobîl: pădurea radioactivă de lângă centrală a luat foc! Ucrainenii au trimis un elicopter şi două avioane
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.