Oficial: Probabilitatea ca reactoarele 3 şi 4 să fie construite cu companii asiatice este foarte mare

Postat la 05 decembrie 2012 5 afişări

Probabilitatea ca reactoarele nucleare 3 şi 4 ale centralei din Cernavodă să fie construite cu companii asiatice este "foarte mare", potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu.

Oficial: Probabilitatea ca reactoarele 3 şi 4 să fie construite cu...

"Probabilitatea (construcţiei celor două reactoare cu parteneri din Asia - n.r.) este foarte mare", a declarat Traicu pentru MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, România îndeplineşte în acest moment toate cerinţele cerute de investitori privind predictibilitatea derulării proiectelor, întrucât Guvernul de la Bucureşti a adoptat toate reglementările legislative cerute de Comisia Europeană.

"România a adoptat pachetul trei pe energie, care transpune directivele europene. Asta face ca orice investiţie în România să fie la fel de predictibilă ca în orice altă ţară europeană. Între timp s-a întâmplt ceva în bine. Eu cred că investitorii străini mai au încrede în acest proiect pentru că s-au schimbat condiţiile. Un investitor nu vine pe încredere, ci pe baza unui «business plan». Dacă legislaţia este unică, europeană, condiţiile de aici sunt absolut identice cu cele din alte ţări", a spus Traicu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
Oficial,
reactoare,
companii asiatice

Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro

/actualitate/oficial-probabilitatea-ca-reactoarele-3-si-4-sa-fie-construite-cu-companii-asiatice-este-foarte-mare-10371207
10371207
comments powered by Disqus
François Coste, Groupama Asigurări: „Românii sunt din ce în ce mai interesaţi de produse de asigurare şi suntem de părere că tendinţa va fi de aliniere treptată la structura pieţei europe François Coste, Groupama Asigurări: „Românii sunt din ce în ce mai interesaţi de produse de asigurare şi suntem de părere că tendinţa va fi de aliniere treptată la structura pieţei europe

La 10 ani de la intrarea pe piaţa locală, asigurătorul de origine franceză Groupama trece într-o nouă etapă, marcată de revoluţia tehnologică. Cum se vede riscul în prezent, povesteşte François Coste, care conduce compania încă din 2012.

vezi continuarea
ZF.ro
Atenţie! De astăzi, plăţile cu carduri ”sar în aer”.Schimbări majore pentru posesorii de carduri Atenţie! De astăzi, plăţile cu carduri ”sar în aer”.Schimbări majore pentru posesorii de carduri
O resursă EXTREM de valoroasă, pe care românii o au din plin. A devenit al doilea ”aur negru” al planetei. Este una dintre cele mai CĂUTATE substanţe din lume
ProMotor.ro
Povestea Godzilei româneşti. Era o centrală nucleară pe roţi - VIDEO Povestea Godzilei româneşti. Era o centrală nucleară pe roţi - VIDEO
Poliţia are un RADAR care nu ratează nicio maşină. Cum se pot proteja şoferii - VIDEO
GESTUL care a intrigat INTERNETUL. De ce ating POLIŢIŞTII farurile maşinii atunci când te trag pe dreapta
Descopera.ro
Descoperirea care i-a ULUIT pe cercetători. Acest bărbat trăieşte fără 90% din creier. ''Nu credeam că se poate asta'' Descoperirea care i-a ULUIT pe cercetători. Acest bărbat trăieşte fără 90% din creier. ''Nu credeam că se poate asta''
Descoperire INCREDIBILĂ într-un cufăr. Maestrul ILLUMINATI a...
Povestea care i-a UMILIT pe toţi soldaţii ruşii. Ce le-au făcut FEMEILE din "Batalionul Morţii", în frunte cu MARIA
Go4it.ro
IPHONE 11 este cel mai puternic telefon? Cum se compară cu SAMUSNG şi HUAWEI IPHONE 11 este cel mai puternic telefon? Cum se compară cu SAMUSNG şi HUAWEI
HUAWEI cedează presiunilor! Este dispusă să renunţe la tehnologia 5G pentru a putea face afaceri cu SUA
Cum răspunde HUAWEI la noua lansare IPHONE 11. Compania chineză pregăteşte un anunţ exploziv pentru săptămâna viitoare
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.