O familie din Reghin face 7,5 mil. euro din producţia de mobilier tapiţat

Postat la 26 septembrie 2016 386 afişări

Producătorul de mobilier tapiţată MobilaDalin, controlat de familia Cotoi din Reghin, mizează în acest an pe o creştere de 15% a afacerilor faţă de anul 2015, până la aproximativ 7,5 mil. euro, potrivit datelor transmise de companie.

Producătorul din Reghin a avut în primul semestru o cifră de afaceri de 3 mil. euro, mai mult cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Rezultatele pozitive din primul semestru se datorează creşterii ponderii produselor cu valoare ridicată faţă de articolele destinate unui segment de preţ redus. Afacerile MobilaDalin din acest an vor fi susţinute de creşterea cererii pe piaţă, de noile colecţii lansate în ultimii ani, dar şi de extinderea pe noi pieţe, precum Ungaria sau Bulgaria“, a spus Dan Cotoi, director general al MobilaDalin.

MobilaDalin a încheiat anul 2015 cu afaceri totale de peste 29 mil. lei (aproximativ 6,5 mil. euro), un profit net de peste 2 mil. lei (460.000 de euro) şi cu un număr mediu de 329 de angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor.

În prezent, în cadrul fabricii de mobilier MobilaDalin din Reghin lucrează 350 de angajaţi. Compania are o capacitate de producţie de aproximativ 50.000 mc/an şi activează pe o platformă de peste 10.000 de mp aflată la Reghin, judeţul Mureş, o zonă cu tradiţie în domeniul producţiei de mobilier.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MOBILIER,
REZULTATE,

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Valoarea finanţărilor în start-up-uri IT din România se îndreaptă spre 100 de milioane euro. Cât de mult mai poate urca această valoare? Valoarea finanţărilor în start-up-uri IT din România se îndreaptă spre 100 de milioane euro. Cât de mult mai poate urca această valoare?

Dacă în trecut anunţurile de investiţii în tehnologie erau rara avis, acum s-a ajuns la o piaţă care a evoluat dincolo de investiţiile în start-up-uri de tip „pre-seed” sau „seed”, de câteva sute de mii de euro, până la cele de tip „follow-up”, în care sumele totale alocate pot creşte până la câteva milioane de euro. Valoarea finanţărilor din ecosistemul start-up-urilor tech se îndreaptă astfel spre pragul de 100 de milioane de euro.

vezi continuarea
ZF.ro
Cum face un român 400.000 de lei vânzând ceva la care nu v-aţi fi gândit. Ideea i-a venit la început de pandemie Cum face un român 400.000 de lei vânzând ceva la care nu v-aţi fi gândit. Ideea i-a venit la început de pandemie
ANUNŢ fulger de la cea mai nouă multinaţională intrată pe piaţa din România, în plină pandemie
Mediafax
În România sunt reglementate doar testele PCR. Capacitatea de testare ar putea creşte, însă, dacă am folosi şi testele de anticorpi În România sunt reglementate doar testele PCR. Capacitatea de testare ar putea creşte, însă, dacă am folosi şi testele de anticorpi
Măsuri anti COVID-19 în România: Purtarea măştii devine obligatorie în spaţiile publice din Cluj. E prima zi de restricţii în Bucureşti, unde şcolile au intrat în scenariul roşu
MonitorulApararii
FEDERAŢIA RUSĂ - JURNAL MILITAR LA FLANCUL DE EST AL NATO (1-15 OCTOMBRIE 2020) FEDERAŢIA RUSĂ - JURNAL MILITAR LA FLANCUL DE EST AL NATO (1-15 OCTOMBRIE 2020)
MI6: Moştenirea lui Younger
MonitorulPartidelor
Revenire spectaculoasă în politică: Elena Băsescu va candida la Constanţa Revenire spectaculoasă în politică: Elena Băsescu va candida la Constanţa
Clotilde Armand, validată în funcţia de primar al Sectorului 1. Armand: Touche
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Hai, noroc COMENTARIU Valeriu Şuhan Hai, noroc
Caz îngrijorător Teste Covid furate, făcute acasă şi falsificate de o infirmieră şi partenerul ei

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.