Numărul locuinţelor din Spania confiscate de bănci a crescut cu 11% anul trecut, la aproape 50.000

Postat la 19 mai 2014 90 afişări

Numărul locuinţelor din Spania confiscate de bănci pentru neplata împrumuturilor a crescut în 2013 cu 11,1%, la aproape 50.000, potrivit datelor publicate luni de Banca Spaniei.

Numărul locuinţelor din Spania confiscate de bănci a crescut cu 11% anul trecut, la aproape 50.000

 Spania s-a confruntat din 2008 atât cu criza financiară internaţională, cât şi cu spargerea unei bule speculative imobiliare.

Banca centrală a început să publice din 2013 date referitoare la locuinţele confiscate, iniţial în baza unei investigaţii la bănci, iar ulterior le-a obligat să raporteze periodic date.

Băncile, care au primit în 2012 un ajutor european de peste 40 de miliarde de euro, au confiscat anul trecut 49.694 de locuinţe, din care marea majoritate, respectiv 38.961, au fost locuinţe principale, iar restul reşedinţe secundare sau pentru închiriat.

În 21.521 de cazuri, proprietarii au renunţat voluntar la proprietăţile deţinute, în cadrul unei proceduri de cedare către bancă a acestora pentru stingerea datoriilor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/numarul-locuintelor-din-spania-confiscate-de-banci-a-crescut-cu-11-anul-trecut-la-aproape-50-000-12636570
12636570
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.