"No Good Deed", pe locul întâi în box ofice-ul nord-american, după primul weekend de difuzare. Ce filme mai sunt în top - VIDEO

Autor: Bogdan Enache Postat la 15 septembrie 2014 17 afişări

Filmul "No Good Deed", care a avut premiera în cinematografele nord-americane weekendul trecut, s-a clasat pe locul întâi în topul încasărilor, cu 24,5 milioane de dolari.

Pelicula "No Good Deed", regizată de Sam Miller şi avându-i în distribuţie pe Idris Elba şi Taraji P. Henson, este un thriller despre un puşcăriaş instabil psihic care evadează şi terorizează o femeie şi pe cei doi copii ai acesteia, potrivit boxofficemojo.com.

Locul al doilea în box office-ul nord-american a fost ocupat de drama "Dolphin Tale 2", în regia lui Charles Martin Smith, cu Morgan Freeman şi Ashley Judd, care a obţinut încasări de 16,5 milioane de dolari. Filmul este o continuare a peliculei "Povestea delfinului" din 2011. O echipă de iubitori de animale încearcă să găsească o soluţie pentru ca un delfin să poată fi păstrat în cadrul unui centru dedicat faunei marine, după ce mama animalului moare, iar experţii spun că delfinul trebuie neapărat să aibă un companion.

Filmul "Gardienii galaxiei" a căzut două poziţii şi s-a clasat pe locul al treilea în box office, cu încasări de 8 milioane de dolari. Lungmetrajul SF, în care abundă efectele speciale şi în care rolurile principale sunt interpretate de Chris Pratt, Zoe Saldana, Benicio Del Toro, Bradley Cooper şi Vin Diesel, prezintă povestea unui aventurier care se aliază cu patru extratereştri pentru a salva galaxia. Filmul "Gardienii galaxiei", regizat de James Gunn şi distribuit pe plan internaţional de compania Walt Disney Pictures, a obţinut încasări totale de 305,9 milioane de dolari în cele şapte săptămâni de difuzare.

Locul al patrulea a revenit filmului "Ţestoasele Ninja/ Teenage Mutant Ninja Turtles", cu încasări de vineri până duminică de 4,8 milioane de dolari. Filmul regizat de Jonathan Liebesman are încasări totale de 181 de milioane de dolari, în cele şase săptămâni de la premieră. Readucându-le la viaţă într-un film live-action pe îndrăgitele ţestoase, personaje extrem de populare în anii '80, producătorul Michael Bay şi regizorul Jonathan Liebesman au fost desfiinţaţi de criticii de specialitate, însă acest lucru nu a împiedicat lungmetrajul "Teenage Mutant Ninja Turtles" să debuteze pe primul loc în box office-ul nord-american, în urmă cu şase săptămâni. Reuşita se explică prin faptul că spectatorii au luat cu asalt sălile de cinema pentru a vedea acest film - dovadă a faptului că, în ciuda vârstei sale, conceptul de "ţestoase ninja" a rămas vandabil până în zilele noastre. Produs cu un buget de 125 milioane de dolari, filmul o are în distribuţie pe actriţa Megan Fox şi prezintă felul în care a început povestea extraordinară a celor patru super-eroi cu carapace: Donatello, Rafaelo, Leonardo şi Michelangelo. Graţie acestui succes de box office, producătorii de la Hollywood au anunţat deja că noua peliculă va avea o continuare, ce va fi lansată pe 3 iunie 2016.

Locul al cincilea a fost ocupat de pelicula "Hai să fim poliţişti!/ Let's be cops", de Luke Greenfield. O comedie despre doi prieteni care ajung să fie confundaţi de mafia locală cu doi poliţişti adevăraţi, "Hai să fim poliţişti!" a avut încasări de 4,3 milioane de dolari de vineri până duminică şi un total de 72,9 milioane de dolari, la cinci săptămâni după lansare.

Pe locul al şaselea s-a clasat pelicula nou intrată în cinematografe "The Drop", cu Tom Hardy, James Gandolfini şi Noomi Rapace în rolurile principale. Filmul regizat de Michaël R. Roskam a obţinut încasări de 4,2 milioane de dolari în cinematografele nord-americane. Acesta este ultimul film al regretatului actor James Gandolfini, care joacă rolul unui mafiot din New York implicat într-o reţea de spălare de bani.

Locul al şaptelea a fost ocupat de filmul "Dacă aş rămâne/ If I Stay", cu încasări, în al patrulea weekend de proiecţii, de 4 milioane de dolari. Regizat de R.J. Cutler şi avându-i în distribuţie pe Chloë Grace Moretz, Mireille Enos şi Jamie Blackley, filmul prezintă povestea unei tinere care suferă un accident de maşină din cauza căruia intră în comă, timp în care are o experienţă "în afara corpului" şi trebuie să decidă dacă o să revină la viaţa pe care o avea sau o să îşi urmeze visul şi o să schimbe cursul lucrurilor radical. Pelicula are încasări totale, în cinematografele nord-americane, de 44,9 milioane de dolari.

Locul al optulea a revenit filmului "The November Man", cu 2,75 milioane de dolari încasări de vineri până duminică. Cu Will Patton, Pierce Brosnan, Olga Kurylenko şi Eliza Taylor, pelicula regizată de Roger Donaldson spune povestea unui agent secret al CIA, retras din activitate, care este rechemat în activitate pentru a asigura protecţia unui personaj important, doar pentru a afla că el este de fapt ţinta foştilor săi colegi. "The November Man" a obţinut încasări totale, în cele trei săptămâni de la premieră, de 22,4 milioane de dolari.

Locul al nouălea în topul încasărilor a fost ocupat de "Darul lui Jonas/ The Giver", cu 2,62 milioane de dolari din încasările de peste weekend. Regizat de Philip Noyce, cu Meryl Streep şi Jeff Bridges în distribuţie, filmul prezintă o societate distopică, în care oamenii trăiesc ca nişte roboţi pentru că nu mai au nici amintiri, nici emoţii, cu excepţia unui tânăr, care ar putea să schimbe totul în viaţa lor.

"Război în bucătărie/ The Hundred-Foot Journey", de Lasse Hallström, s-a clasat pe poziţia a zecea, cu încasări în weekend de 2,46 milioane de dolari. Pelicula spune povestea întâlnirii într-un sat din sudul Franţei între proprietara unui restaurant celebru, interpretată de Helen Mirren, şi o familie indiană, care deschide un stabiliment concurent.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CINEMA,
BOX OFFICE,
/actualitate/no-good-deed-pe-locul-intai-in-box-ofice-ul-nord-american-dupa-primul-weekend-de-difuzare-ce-filme-mai-sunt-in-top-video-13270444
13270444
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.