Negocieri pe legea salarizării la Ministerul Muncii/Sindicaliştii din Poliţie anunţă proteste

Postat la 06 martie 2017 99 afişări

Reprezentanţii sindicatelor din Poliţie se întâlnesc, luni, cu ministrul Muncii, pentru a negocia majorările ce vor fi aplicate prin noua lege a salarizării, iar liderii sindicali au anunţat că, în perioada 23-25 martie, peste 10.000 de poliţişti vor protesta nemulţumiţi de veniturile actuale.

Negocieri pe legea salarizării la Ministerul Muncii/Sindicaliştii din Poliţie anunţă proteste

"Doamna Olguţa Vasilescu nu ne-a înaintat această lege a salarizării, acel vestit draft cu care încearcă să ne amăgească zicând să stăm liniştiţi că ei or să facă. Noi vrem lucruri concrete. Indemnizaţiile se calculează la nivelul anului 2009, ceea ce înseamnă că, în fapt, omul câştigă acelaşi bănuţ şi nu obţine nimic în plus. Câştigă doar ei la capitolul imagine, în Poliţie nu se măreşte nimic. Noi vrem ca indemnizaţiile să fie raportate la un salariu minim brut de cel puţin 1.450 de lei. De aceste prevederi ar urmă să beneficieze undeva la 45.000 de oameni, aici incluzând şi personalul auxiliar şi jandarmii şi pompierii. Am cerut aprobare deja de la Primăria Capitalei, pentru datele de 23 şi 24 martie, că să pichetăm Ministerul Muncii, iar pe 25 martie să facem un miting de 10.000 de persoane, de Ziua Poliţiei, pentru că nu e normal ca poliţiştii să aibă salarii atât de mici. Suntem discriminaţi, de exemplu, un şofer de pe salvare are un venit de 5.000 de lei, iar un poliţist cu funcţie de conducere, care instrumentează şi dosare, face cercetare, conduce şi maşină, se ocupă şi de ordinea publică să câştige 3.000 de lei. Noi nu mai acceptăm aceste atitudini abuzive şi trebuie să aşezăm lucrurile acolo unde este corect şi munca noastră să fie plătită la adevărata ei valoare", a declarat Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor (SNPPC), înainte de începerea negocierilor de la Ministerul Muncii.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.