Negocieri între SUA şi Rusia la Miami privind războiul din Ucraina în acest weekend

Autor: Iulian Moşneagu Postat la 18 decembrie 2025 23 afişări

Oficiali americani şi ruşi sunt aşteptaţi să se întâlnească în acest weekend la Miami, în cadrul eforturilor administraţiei Trump de a pune capăt războiului din Ucraina.

Negocieri între SUA şi Rusia la Miami privind războiul din Ucraina în acest weekend

Emisarii lui Donald Trump le vor prezenta oficialilor ruşi concluziile celei mai recente runde de discuţii, în condiţiile în care Moscova nu şi-a schimbat semnificativ poziţia, afirmă surse citate de Politico.

Discuţii SUA–Rusia privind Ucraina

Delegaţia rusă ar urma să îl includă pe Kirill Dmitriev, şeful fondului suveran de investiţii al Rusiei, potrivit uneia dintre sursele citate.

Din partea Statelor Unite, sunt aşteptaţi să participe emisarul special al administraţiei Trump, Steve Witkoff, şi ginerele preşedintelui, Jared Kushner.

La începutul acestei săptămâni, Witkoff şi Kushner au purtat discuţii-maraton la Berlin cu oficiali ucraineni şi europeni, pentru a ajunge la un acord privind garanţiile de securitate ale SUA pentru Kiev, concesiile teritoriale şi alte aspecte.

Washingtonul a oferit o promisiune de apărare mutuală similară celei acordate statelor membre NATO, în timp ce Ucraina a renunţat la solicitarea de a adera imediat la Alianţa Nord-Atlantică.

Oficiali ai administraţiei Trump consideră că Rusia va accepta, într-un acord final, garanţii de securitate occidentale şi aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a dat miercuri niciun semn că ar fi renunţat la dorinţa de a pune practic capăt existenţei Ucrainei ca stat suveran.

Adresându-se unor oficiali de rang înalt din domeniul apărării, la Moscova, Putin a declarat că Rusia nu va renunţa la misiunea sa de a „elibera pământurile sale istorice” şi a prezis că „porcii” europeni care susţin Kievul vor pierde, în cele din urmă, puterea.

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
război,
negocieri,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.