Navigatorul care nu ştia să înoate, dispărut în Triunghiul Bermudelor

Autor: Dorin Oancea Postat la 31 decembrie 2015 150 afişări

Navigatorul care nu ştia să înoate, dispărut în Triunghiul Bermudelor

Joshua Slocum este cel care a făcut primul înconjurul lumii, de unul singur, pe vasul său de 11 metri numit Spray. Slocum s-a născut în 1844 şi este autorul volumului "Navigând singur în jurul lumii" pe care îl veţi mai fi găsind acum prin anticariate sau la negustorii de cărţi vechi, în româneşte, sau gratuit în engleză pe gutenberg.org.

American de origine canadiană, Slocum a fost un spirit aventuros, care, după ceva ucenicie pe mare şi după ce urcă în grad până la rangul de şef de echipaj, a ales să trăiască pe mare timp de 13 ani, începând cu 1871; tocmai se căsătorise, iar în toată această perioadă i s-au născut, pe apă, şapte copii. O serie de necazuri - o epidemie la bordul navei, un al doilea mariaj, un atac al piraţilor - l-au transformat într-un singuratec care şi-a reparat singur vasul cu care a făcut, timp de trei ani, ocolul lumii, vas primit în dar de la un căpitan din Fairhaven, Massachusetts.

Şi-a construit singur instrumente rudimentare de navigaţie, care i-au permis, totuşi, să stabilească mici recorduri - a navigat în Pacific 2000 de mile fără să atingă cârma. Şi mai trebuie spun că dincolo de liniile sale clasice, de vas desenat cumva copilăreşte - coca trapezoidală, un catarg şi două pânze - Spray era un vas perfect echilibrat, iar forma sa se apropia cât se poate de mult de cea a vasului perfect.

Apărută în 1900, cartea lui Slocum devine un succes, iar acesta a încercat să devină un "pământean", pentru că şi-a cumpărat o fermă. A dat faliment şi la 65 de ani se întoarce pe mare. Povestea sa nu se putea termina altfel: Slocum şi Spray au dispărut în noiembrie 1909 în Triunghiul Bermudelor. A fost declarat mort abia în 1924. Nu a ştiut să înoate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
disparitie,
inot,
refuz,
vas,
spray,
nastere,
carti,
engleza,
gratuit,
numire,
timp
/actualitate/navigatorul-care-nu-stia-sa-inoate-disparut-in-triunghiul-bermudelor-14929250
14929250
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: De ce este energia în România mai scumpă decât în Italia sau Spania. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.