Natalia Gelshtein-Kiss, noul Director General Danone România

Autor: Florin Casota Postat la 30 martie 2017 153 afişări

Începând cu luna aprilie 2017, Natalia Gelshtein-Kiss este numită Director General Danone pentru România, Bulgaria şi Ţările Adriatice. Natalia Gelshtein-Kiss îl înlocuieşte pe Adrian Pascu, promovat recent Vicepreşedinte Comercial Danone Rusia, Divizia Lactate. Natalia va raporta către Paolo Maria Tafuri, Director General Danone pentru regiunea Europa Centrală şi de Est.

Natalia Gelshtein-Kiss, noul Director General Danone România

”Sunt onorată să accept această oportunitate şi să mă alătur echipei din România. Am experienţe de neuitat în regiune, în ţări din apropierea României, şi mă bucur că vin aici, pe o piaţă cunoscută pentru exigenţele consumatorilor.

Danone România este pe drumul cel bun în direcţia consolidării unui business sustenabil pe termen lung, contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea categoriei de iaurt, a fermelor româneşti partenere şi a societăţii în general” declară Natalia Gelshtein-Kiss.

Natalia Gelshtein-Kiss are experienţă pe diverse poziţii în cadrul companiei Danone, în care activează din 2003. În ultimul an a ocupat simultan poziţiile de Director al City Unit Moscova, un nou model operaţional de business, transversal, integrativ, pentru zone urbane mari, şi Director Regional de Vânzări pentru Moscova, iar anterior a fost Director de Vânzări în Ucraina şi Republica Cehă pentru o perioadă de 7 ani.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.