Muscalu, ING: BNR va rata cel mai probabil ţinta de inflaţie, estimăm o rată de peste 4,5%

Autor: Cristina Cuncea Postat la 09 aprilie 2014 44 afişări

Banca Naţională a României va rata cel mai probabil ţinta de inflaţie pentru acest an, rată estimată în prezent de banca centrală la 3,5%, a declarat Vlad Muscalu, economist şef al ING Bank, care se aşteaptă la o creştere a preţurilor de consum de peste 4,5% până la sfârşitul anului.

"Inflaţia va fi clar superioară aşteptărilor din piaţă şi a băncii centrale. Pare foarte probabil că în acest an să se rateze ţinta de inflaţie. Momentan se prognozează 3,5% pentru finalul anului, dar acum este deja la limita superiară a intervalului şi sunt şanse slabe ca la şedinţa următoare, când are ocazia, BNR să nu-şi ajusteze prognozele, având în vedere evenimentele negative de la nivelul inflaţiei din primul trimestru, combinat cu perspectiva normalizării preţurilor alimentare, pentru că este greu de crezut că vom avea un an agricol mai bun, şi totul suprapus cu o ajustare foarte puternică a preţurilor reglementate. Toate acestea vor duce inflaţia foarte posibil la peste 4,5% spre sfârşitul anului", a spus Muscalu la Conferinţa Riscului de Ţară 2014 organizată de Coface şi Mediafax.

El a arătat că în aceste condiţii va fi foarte dificil pentru banca centrală să menţină rata dobânzii în piaţă la 3%, menţionând că România, cu o creştere economică de 3% şi cu o inflaţie de peste 4%, pare puţin probabil să pară atractivă în ochii investitorilor.

"De aceea, în a doua jumătate a anului vom avea uşoare ieşiri de capital, rate de dobândă uşor în creştere. De asemenea, am pierdut o oportunitate de a avea o creştere economică prin creditare în lei (...) Pare destul de dificilă să reuşim o revenire a economiei prin creditarea în moneda naţională", a adăugat Muscalu, care s-a arătat îngrijorat că reluarea creditării întârzie să apară în ciuda măsurilor de politică monetară.

Potrivit economistul ING, cu toate că inflaţia este la un nivel extrem de redus, iar rata de politică monetară şi cea interbancară au ajuns la niveluri scăzute, reluarea creditării întârzie.

"Ne uităm cu optimism şi sperăm să fie o problemă de timp, că băncile trebuie să se obişnuiască cu noul mediu. Şi pentru companii situaţia este mai bună, anumite sectoare economice performează bine, cum ar fi exportul sau vânzările cu amănuntul. Poate entuziasmul din mai multe sectoare se va transmite şi în alte sectoare. Transmisia de politica monetară către costul de finanţare din sistemul bancar a avut loc, dar din păcate aceasta nu se transmite şi în activitatea de creditare, şi suntem oarecum îngrijoraţi că nu se reia creditarea sectorului privat. Ritmul de creditare se deteriorează, iar BNR rămâne fără instrumente suplimentare, la acest sistem. Poate este posibilă o relansare a creditării, poate prin reducerea rezervelor minime obligatorii, poate la şedinţa următoare. A fost surprizător că măsura nu a fost luată la şedinţa anterioară", a mai spus Muscalu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INFLAŢIE,
PROGNOZĂ,
/actualitate/muscalu-ing-bnr-va-rata-cel-mai-probabil-tinta-de-inflatie-estimam-o-rata-de-peste-4-5-12437931
12437931
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.