Moşteanu: Cîţu e ţinut pe perfuzii. Miniştrii nu pot fi sclavi pe o plantaţie

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 07 septembrie 2021 29 afişări

Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, spune că Florin Cîţu „se agaţă cu dinţii şi cu ghearele de scaunul de la Palatul Victoria” şi că este ţinut „pe perfuzii din punct de vedere politic, pentru că zilele sale sunt numărate”. El afirmă că „miniştrii nu pot fi sclavi pe o plantaţie”.

Moşteanu: Cîţu e ţinut pe perfuzii. Miniştrii nu pot fi sclavi pe o plantaţie

„Azi (marţi - n.r.) e ultima zi când, conform regulamentului, ar fi trebuit să fie citită în plen moţiunea de cenzură depusă vineri. Deşi nimeni nu-şi imagina că după anii negri în care l-am văzut pe Dragnea călcând în picioare democraţia, regulile, legile, Constituţia, în această clădire să se întâmple lucruri şi mai grave. Faptul că Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu şi-au dat mâna să calce în picioare Constituţia e inadmisibil şi fără precedent”, spune Ionuţ Moşteanu.

El precizează că moţiunea nu poate fi citită şi nu poate ajunge la vot în plen „doar pentru că Florin Cîţu se agaţă cu dinţii şi cu ghearele de scaunul de la Palatul Victoria”.

„Este ţinut pe perfuzii din punct de vedere politic, pentru că zilele sale sunt numărate. În 45 de zile, cel târziu, trebuie să vină în faţa Parlamentului şi atunci se va consfinţi blatul dintre Cîţu şi Ciolacu”, adaugă liderul deputaţilor USR PLUS.

El spune că interimatul de 45 de zile pentru posturile eliberate de miniştrii USR PLUS decurge din momentul depunerii demisiilor.

„Demisia e un act unilateral. Miniştrii nu pot fi sclavi pe o plantaţie. Dacă au decis să plece dintr-un guvern condus de Florin Cîţu, pleacă”, conchide Moşteanu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
moşteanu,
cîţu,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.