Modificare importantă asupra legii privind circulaţia pe drumurile publice, promulgată de Iohannis

Postat la 03 ianuarie 2019 492 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că o persoană declarată inaptă din punct de vedere medical trebuie să informeze poliţia rutieră asupra constatării realizate de unitatea de asistenţă medicală autorizată.

Modificare importantă asupra legii privind circulaţia pe drumurile publice, promulgată de Iohannis

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/.2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul instituirii unor condiţii privind ciruclaţia pe drumurile publice a autovehiculelor cu volanul situat pe partea dreaptă.

O prevedere arată că: „Examinarea medicală (...) a conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se realizează în unităţi de asistenţă medicală autorizate, existente la nivelul fiecărui judeţ, care au obligaţia luării în evidenţă a acestora”.

 

De altfel, proiectul de lege prevede că persoana care posedă permis de conducere şi este declarată inaptă medical de către unitatea de asistenţă medicală autorizată, aceasta este obligată în termen de o zi de la data constatării să comunice rezultatul examinării către poliţia rutieră.

 

„În cazul în care unitatea de asistenţă medicală autorizată, în urma realizării examenului de specialitate necesar, stabileşte că persoana care posedă permis de conducere este inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier sau tamvai, aceasta este obligată în termen de o zi de la data constatării, să comunice rezultatul examinării către poliţia rutieră în a cărei rază teritorială unitatea îşi defăşoara activitatea, către medicul trimităţor, precum şi persoanei declarate inaptă din punct de vedere medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai. În cazul în care persoana care posedă permis de conducere este declarată inaptă mediacal, unitatea de asistenţă medicală autorizată comunică, în temen de 15 zile de la constatare, rezultatul examinării către mediul trimiţător”, conform preoiectului de lege.

 

Cititi mai multe pe www.promotor.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.