Ministrul delegat pentru Dialog Social: Bugetul, la care s-au adus amendamente care mai de care mai descreierate, e unul de dezvoltare

Postat la 01 februarie 2013 18 afişări

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pană, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că bugetul de stat pe anul în curs, la care au fost aduse amendamente "care mai de care mai descreierate", este unul de dezvoltare.

"A fost o perioadă de foc pentru Guvern, cu muncă şapte zile din şapte. Legat de activitatea Guvernului, vreau să vă spun că este foarte bună. Acest buget, la care s-a venit cu amendamente care mai de care mai descreierate doar să încerce nervii miniştrilor în faţa cărora se prezentau amendamentele, este realmente un buget de dezvoltare", a declarat Adriana-Doina Pană.

Ea a spus că Guvernul şi-a respectat promisiunile şi a întregit salarii şi a indexat punctul de pensie.

"Trebuie să ne ţinem de promisiune şi să virăm prima tranşă de la împrumut, să ne ţinem de promisiune şi să virăm o sumă uriaşă datorată pierderilor de nenumărate procese - şi asta tot datorită Guvernului anterior care nu a respectat legislaţia, iar restul banilor să îi împărţim foarte bine pentru ca bugetul să fie unul de dezvoltare. Adică tot ce rămâne după ce educaţia funcţionează corespunzător, iar sănătăţii i se dau bani mai mulţi, să fie bani prinşi pentru cofinanţare la proiecte europene. E singura şansă a României să se dezvolte, să apară locuri noi de muncă, să accesăm în perioada următoare, 2014-2020, cât mai multe fonduri europene. Noi banii pentru cofinanţare trebuie să îi avem", a declarat ea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Ministru,
delegat,
dialog,
amendamente
/actualitate/ministrul-delegat-pentru-dialog-social-bugetul-la-care-s-au-adus-amendamente-care-mai-de-care-mai-descreierate-e-unul-de-dezvoltare-10538320
10538320
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.