Millennium Bank si-a redus anul trecut pierderile cu 38%

Postat la 03 februarie 2011 15 afişări

Pierderile Millennium Bank Romania au scazut cu 38% la sfarsitul anului trecut fata de anul precedent, la 99 de milioane de lei (24 de milioane de euro), informeaza banca.

Rezultatul anual continua evolutia inregistrata dupa primele noua luni din 2010, cand pierderile bancii s-au redus cu aproape 32% fata de nivelul de 26,7 milioane de euro din aceeasi perioada a lui 2009.

Volumul total de credite acordate de Millennium Bank a atins 1,3 miliarde de lei (303 milioane de euro) la sfarsitul lui 2010, in crestere cu 26% fata de 2009. Fondurile atrase de banca de la clienti au crescut cu 12%, ajungand la 1,2 miliarde de lei (281 milioane de euro).

"Cota de piata a bancii a crescut pe cele doua linii de business strategice: credite ipotecare si depozite. In 2011 vom depune eforturi pentru a ne creste in continuare eficienta, reconfirmand angajamentul nostru pe termen lung fata de piata locala", a declarat Jose Toscano, directorul general al Millennium Bank Romania.

La 31 decembrie 2010, activele totale ale bancii au ajuns la 2,2 miliarde de lei (517 milioane de euro), cu 11% mai mult decat anul precedent. Venitul operational a crescut cu 9%, la 117 milioane de lei (28 de milioane de euro).

In pofida impactului majorarii TVA din iulie, costurile operationale au scazut cu 6%, la 176 de milioane de lei (42 de milioane de euro), ca rezultat al masurilor de imbunatatire a eficientei. Rata de solvabilitate a bancii este confortabila, de 19,6%.

Millennium Bank Romania este parte a celui mai important grup financiar privat din Portugalia, Millennium bcp, si are 74 de unitati in Romania. La sfarsitul anului 2010, Millennium Bank avea peste 45.000 de clienti si 731 de angajati.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/millennium-bank-si-a-redus-anul-trecut-pierderile-cu-38-7946640
7946640
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.