Mihai Marcu, preşedinte executiv şi acţionar al MedLife, liderul serviciilor medicale private din România

Autor: Andra Stroe Postat la 01 decembrie 2018 308 afişări

Cred foarte mult că antreprenorii din România pot să aducă bunăstare şi valoare. Eu sunt investitor şi plătesc taxe. Sunt un om care creează, care construieşte.

Mihai Marcu, preşedinte executiv şi acţionar al MedLife, liderul serviciilor medicale private din România

Carte de vizită

A absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, iar pe cartea sa de muncă, la primul job are descrierea „lucrător bancar”

A făcut de toate, după cum el însuşi spune: a avut şi o moară, o brutărie, un bar, a lucrat în taximetrie, marochinărie

În 2004 a preluat frâiele MedLife, companie înfiinţată de mama sa în 1996 şi care a devenit liderul local al pieţei serviciilor medicale private, cu o cifră de afaceri consolidată de 623 milioane de lei şi 3.400 de angajaţi

MedLife s-a listat la Bursa de Valori din Bucureşti în decembrie 2016

Printre pasiunile lui Mihai Marcu se numără sailingul şi târgurile de antichităţi

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
medlife,
romania,
servicii medicale private

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.