Meteorologii anunţă temperaturi de primăvară. În Bucureşti vor fi 20 de grade Celsius

Autor: Petru Mazilu Postat la 16 ianuarie 2023 37 afişări

Meteorologii anunţă temperaturi de primăvară. În Bucureşti vor fi 20 de grade Celsius

Meteorologii anunţă că în următoarele zile la Bucureşti se vor înregistra temperaturi de primăvară. Deşi suntem la mijlocul lunii ianuarie, termometrele vor arăta chiar şi 20 de grade Celsius.

Potrivit specialiştilor de la Administraţia Naţională de Meteorologie, până marţi la ora 8.00, cerul va fi temporar noros la Bucureşti, iar spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 0...2 grade.

Apoi, până joi, la ora 20.00, vremea se va încălzi semnificativ, astfel că valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice datei. Maximele vor fi de 14...15 grade în după-amiaza zilei de marţi, apoi de 18...20 de grade. Temperaturile minime se vor situa între 5 şi 9 grade.

Temporar cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii pentru averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilelor de miercuri şi joi, au precizat meteorologii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
temperaturi,
meteorologi,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.