Cu ce mesaj au venit investitorii străini în frunte cu JPMorgan, la Guvern: Există o preocupare faţă de riscul ca schimbările de configuraţie guvernamentală să afecteze ritmul reformelor, controlul cheltuielilor şi traiectoria de reducere a deficitului bugetar

Autor: Claudia Medrega Postat la 08 septembrie 2026 9 afişări

Cu ce mesaj au venit investitorii străini în frunte cu JPMorgan, la Guvern: Există o preocupare faţă de riscul ca schimbările de configuraţie guvernamentală să afecteze ritmul reformelor, controlul cheltuielilor şi traiectoria de reducere a deficitului bugetar

O delegaţie de investitori internaţio­nali, formată din reprezentanţi ai J.P.Morgan, ai unor companii cu capital străin şi ai unor instituţii financiare internaţionale, s-a întâlnit astăzi la Guvern cu prim-ministrul României, Ilie Bolojan.

Reprezentanţii delegaţiei au susţinut că apreciază măsurile adoptate de guvern în ultimul an pentru reducerea deficitului bugetar şi controlul cheltuielilor publice, subliniind că rezultatele obţinute au contribuit la menţinerea încrederii investitorilor în economia României, potrivit informaţiilor transmise de Guvern.

Însă, investitorii au atenţionat că rezultatele obţinute până acum trebuie consolidate şi că predictibilitatea politicilor economice şi fiscale este esenţială pentru deciziile de investiţii pe termen mediu şi lung.

În acest context, reprezentanţii mediului de afaceri şi-au exprimat “preocuparea faţă de riscul ca schimbările de configuraţie guvernamentală să afecteze ritmul reformelor, controlul cheltuielilor publice şi traiectoria de reducere a deficitului bugetar”.

România a devenit în ultimii ani un client din ce în ce mai important pentru marile bănci de investiţii, ajungând în poziţia de emitent constant, în special pe euro, dar şi în dolari, ceea ce i-a permis să se împrumute pe termene din ce în ce mai lungi şi la randamente avantajoase, uneori.

Investitorii străini americani, francezi şi britanici domină, de obicei, clasamentul delaerilor programului de finanţare externă al României pe termen mediu MTN (medium term notes).

De exemplu, gigantul american JPMorgan, grupul francez Société Générale (acţionarul majoritar al BRD) şi gigantul bri­tanic HSBC au fost pe poziţii fruntaşe în topul marilor grupuri bancare care vând bondurile externe ale României, după cum reiese din statisticile Ministerului Finanţelor.

Discuţiile cu investitorii au avut loc în contextul situaţiei politice şi economice actuale din România şi au vizat, în principal, evoluţia finanţelor publice, perspectivele privind deficitul bugetar, costurile de finanţare ale statului, absorbţia fondurilor europene şi necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală şi a reformelor începute, pentru menţinerea stabilităţii fiscale şi a încrederii investitorilor.

Premierul Ilie Bolojan a subliniat că România are nevoie, cât mai rapid, de un guvern cu puteri depline şi de un premier responsabil, care să poată continua procesul de consolidare fiscală în anii următori şi reformele necesare pentru reducerea dezechilibrelor structurale.  Totodată, el a arătat că reducerea deficitului trebuie să continue prin controlul cheltuielilor publice, eficientizarea aparatului de stat şi prioritizarea investiţiilor.

Un alt subiect important al discuţiei a fost absorbţia fondurilor europene din PNRR, în special a componentei de granturi.”Vom face toate eforturile pentru ca rata de absorbţie a fondurilor din PNRR să se maximizeze până la sfârşitul anului. Trebuie să valorificăm această resursă pentru investiţii şi pentru dezvoltarea economiei”, a declarat şeful Executivului.

Premierul Ilie Bolojan a reafirmat angajamentul României de a continua procesul de consolidare fiscală, de a reduce riscurile asociate finanţelor publice şi de a menţine dialogul constant cu investitorii, instituţiile financiare internaţionale şi partenerii europeni.
La întâlnirea de la Palatul Victoria, alături de premierul Ilie Bolojan, au participat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, directorul general al Trezoreriei Statului din Ministerul Finanţelor, Ştefan Nanu, şi consilierul onorific al premierului, Ionuţ Dumitru.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
guvern,
reducere,
cheltuieli,
control
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.