Media Galaxy investeşte jumătate de milion de euro în reamenajarea magazinului său din centrul comercial Felicia Iaşi

Autor: Ioana Matei Postat la 02 iulie 2015 253 afişări

Media Galaxy investeşte jumătate de milion de euro în reamenajarea magazinului său din centrul comercial Felicia Iaşi

Media Galaxy investeşte 500.000 de euro în magazinul din centrul comercial Felicia din Iaşi. Noul magazin se va redeschide pe data de 3 iulie şi va prezenta un  concept de reamenajare caracterizat de spaţii de demo generoase şi un design avangardist.

Reamenajarea show room-ului este un proiect de anvergură, fiind cea mai mare investiţie din partea de nord-est a ţării, pe care retailerul electro-IT o realizează. Media Galaxy Felicia Iaşi va găzdui pe o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi de spaţii de demo şi peste 15.000 de produse.

Pentru acest proiect, în care compania a investit peste jumătate de milion de euro, reamenajarea a durat peste 2 săptămâni. Importanţa redesenării spaţiului este una strategică, având în vedere că show room-ul din zona comercială Felicia este magazinul cu cel mai mare trafic din portofoliul companiei din zona Moldovei, cu o valoare a achiziţiilor şi cu o cifră de afaceri de peste 700.000 de euro pe lună.

Pentru a marca acest eveniment, Media Galaxy a lansat o ofertă dedicată ce va include smartphone-uri de la 99 de lei, televizoare LED TV Smart de la 1199 de lei, laptop-uri de la 599 de lei sau tablete de la 179 de lei. Reduceri semnificative vor fi şi la electrocasnicele mici, de până la 70%, dar şi la aragazuri, aparate frigorifice şi maşini de spălat. Oferta este valabilă în limita stocurilor disponibile, în perioada 3-6 iulie, şi se supune unor termeni şi condiţii.

Primul magazin Media Galaxy a fost deschis în anul 2004 în Bucureşti. Astăzi, reţeaua este prezentă în marile oraşe din România: Bucureşti, Arad, Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi, Piteşti, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara şi, începând de anul trecut, Craiova.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/media-galaxy-investeste-jumatate-de-milion-de-euro-in-reamenajarea-magazinului-sau-din-centrul-comercial-felicia-iasi-14536298
14536298
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.