Marius Moga pleacă de la "Vocea României". Cine îl va înlocui

Postat la 06 iulie 2017 490 afişări

În cele şase sezoane Vocea României de până acum, Marius Moga a contribuit din plin la descoperirea şi formarea unor concurenţi cu calităţi vocale remarcabile, fiind un adevărat mentor pentru aceştia.

Marius Moga pleacă de la "Vocea României". Cine îl va înlocui

Marius este antrenor la Vocea României Junior, competiţie pe care a câştigat-o în primul sezon împreună cu micuţa Maia Mălăncuş, se focusează pe acest proiect şi pe multe alte proiecte pe care le are în derulare sau pe care le pregăteşte.

”Urmează o perioadă plină pentru mine şi echipă. Încep filmările pentru cel de-al doilea sezon Vocea României Junior, un proiect care îmi este foarte drag de când am devenit tătic. Vom continua să lansăm artişti fresh atât în ţară, cât şi în străinătate. Pe lângă asta, am început deja să formăm echipe de compozitori pentru studiourile locale DeMoga Music, pe care vrem să le deschidem cu parteneri din toată ţara în Alba Iulia, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, Galaţi şi Târgu Mureş.

Eu cred că este important să oferim ceva înapoi, descoperind oameni talentaţi şi ajutându-i să aibă o carieră în muzică, indiferent din ce colţ al ţării compun sau produc. În primul sezon Vocea României Junior, m-am ataşat foarte tare de cei mici, aşa că am început să lucrăm, să ne distrăm împreună în studio, să facem piese, iar în curând, pentru că ei sunt viitorul, vor avea propia lor platformă, DeMoga Young Music, prima piesă lansată fiind a Maiei Mălăncuş. Am planuri mari, pe care vreau să le realizez împreună cu echipa DeMoga Music şi partenerii noştri şi îmi doresc să mă focusez pe poziţionarea talentului muzical românesc în lume. Le urez mult succes colegilor mei de la Vocea României şi bun venit lui Adrian Despot! Vă mulţumesc pentru toate momentele memorabile din cei şase ani şi să fie un sezon plin de voci bune şi concurenţi carismatici!”, a declarat Marius Moga.

Cititi mai multe pe www.one.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.