Malaysia Airlines se delistează de la bursă, cu un ajutor de stat de 429 milioane dolari

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 08 august 2014 41 afişări

Malaysia Airlines System va fi delistată de la bursă cu ajutorul fondului de investiţii al statului malaezian, care va cumpăra cele 30,6% din acţiunile pe care nu le deţine la compania grav afectată în acest an de două dezastre aviatice, pentru 429 de milioane de dolari.

"Operatorul aerian va avea nevoie de finanţare substanţială în următorii câţiva ani, pentru susţinerea activităţilor", se arată într-un comunicat al fondului Khazanah Nasional, transmite Bloomberg.

Potrivit premierului Najib Razak, reorganizarea companiei va include măsuri dureroase şi sacrificii.

Malaysia Airlines încearcă să limiteze pierderile şi să îşi repare imaginea, după ce o aeronavă a companiei a fost doborâtă în Ucraina, în luna iulie, eveniment produs după dispariţia de pe radare a unui alt avion, care zbura pe ruta Kuala Lumpur-Beijing, în martie.

Chiar şi înainte de aceste evenimente, compania se confrunta cu creşterea concurenţei şi a costurilor de operare.

Acţiunile Malaysia Airlines au scăzut cu 23% în acest an, la bursa din Kuala Lumpur, iar vineri au fost suspendate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MALAYSIA AIRLINES,
DELISTARE,
/actualitate/malaysia-airlines-se-delisteaza-de-la-bursa-cu-un-ajutor-de-stat-de-429-milioane-dolari-13060436
13060436
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.