MAE recomandă cetăţenilor români care călătoresc la Istanbul să evite zona centrală a oraşului

Autor: Cristian Fierbinteanu Postat la 01 iunie 2013 51 afişări

Ministerul de Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc la Istanbul să evite centrul a oraşului - cartierele Taksim, Beyoglu, Harbiye, Besiktas - precum şi hotelurile aflate în această zonă, unde au loc proteste, circulaţia fiind restricţionată.

Ministerul informează cetăţenii români care doresc să se deplaseze în Turcia că în zona central-turistică a oraşului Istanbul au avut loc proteste, poliţia turcă fiind nevoită să utilizeze tunuri de apă şi gaze lacrimogene.

"Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc la Istanbul să evite zona centrală a oraşului (Taksim, Beyoglu, Harbiye, Besiktas), precum şi hotelurile aflate în această zonă, unde au loc proteste, circulaţia fiind restricţionată", se arată într-un comunicat remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

Sute de persoane şi-au exprimat, la Istanbul, în mitinguri desfăşurate în ultimele zile, nemulţumirea faţă de planul de reamenajare a Parcului Gezi şi de reducere a suprafeţelor verzi. Proteste au izbucnit sâmbătă şi în capitala Turciei, Ankara, unde sute de persoane s-au solidarizat cu manifestanţii din Istanbul, demonstraţiile fiind îndreptate împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MAE,
ISTANBUL,
PROTESTE
/actualitate/mae-recomanda-cetatenilor-romani-care-calatoresc-la-istanbul-sa-evite-zona-centrala-a-orasului-10916291
10916291
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.