Locuinţa Elenei Băsescu a fost spartă. Principalul suspect, paznicul imobilului, a fost arestat

Autor: Andrei Dumitrescu Postat la 29 august 2015 380 afişări

Apartamentul în care locuieşte Elena Băsescu, într-un complex rezidenţial din sectorul 1 al Capitalei, a fost spart, iar principalul suspect este paznicul imobilului, care a fost arestat preventiv, bunurile furate din locuinţa fiicei fostului preşedinte fiind recuperate.

Potrivit unor surse din Poliţie, în 6 august, Elena Băsescu a sesizat Secţia 1 Poliţie că la începutul lunii unul dintre paznicii complexului rezidenţial în care locuieşte ar fi intrat în locuinţa sa şi ar fi furat mai multe haine şi cosmetice.

Fiica fostului preşedinte le-a spus poliţiştilor că furtul a fost posibil deoarece uşa apartamentului nu era închisă, ea precizând, de altfel, că uneori nu încuie locuinţa.

Poliţiştii Secţiei 1 au stabilit că principalul suspect este paznicul complexului, Paul Macarenco, în vârstă de 62 de ani, astfel că în 7 august au percheziţionat locuinţa acestuia unde au găsit mai multe din bunurile reclamate de fiica lui Traian Băsescu.

Bunurile respective i-au fost returnate Elenei Băsescu de către anchetatori.

Paul Macarenco a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, după care a fost arestat preventiv de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.

Elena Băsescu, fiica cea mică a fostului şef al statului, locuieşte din 2012 într-un apartament dintr-un complex rezidenţial din sectorul 1 al Capitalei, împreună cu soţul său şi cu cei doi copii ai lor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ELENA BĂSESCU,
FURT,
/actualitate/locuinta-elenei-basescu-a-fost-sparta-principalul-suspect-paznicul-imobilului-a-fost-arestat-14692424
14692424
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.