Lidl şi Kaufland deschid câte un magazin nou joi, în Eforie Nord şi Bucureşti

Autor: Ana Maria Petcana Postat la 05 august 2014 143 afişări

Retailerii Lidl şi Kaufland, ambii parte a grupului german Schwarz, deschid joi, 7 august, noi magazine pe piaţa locală, Lidl în Eforie Nord, iar Kaufland în Bucureşti, potrivit anunţurilor celor două companii.

Odată cu deschiderea magazinului din Eforie Nord, reţeaua de magazine de discount Lidl va ajunge la 177 de unităţi pe piaţa locală.

De la începutul anului, Lidl a deschis alte opt magazine, în Piatra Neamţ, Iaşi, Arad, Bucureşti, Popeşti Leordeni, Craiova şi Timişoara, a schimbat locaţia unui magazin din Târgu Mureş şi a închis o unitate din Drobeta Turnu Severin. Compania a anunţat pentru acest an 15 deschideri, astfel că va încheia anul cu 183 de unităţi.

În aceeaşi zi, Kaufland deschide un nou hipermarket în Capitală, în cartierul Bucureştii Noi, ajungând la o reţea de 94 de magazine în România.

De la începutul anului, reţeaua s-a extins în Oradea, Târgu-Mureş, Arad şi Târgovişte. Alte localităţi în care vor fi deschise magazine până la sfârşitul anului sunt Bucureşti, Slatina, Gherla, Bacău şi Vatra Dornei, retailerul având în plan să încheie anul cu 100 de magazine.

Kaufland a deschis primul magazin în România în anul 2005, iar Lidl a intrat pe piaţa locală în 2010, când a preluat de la grupul Tengelmann cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus. Cei doi retaileri au, cumulat, aproape 16.000 de angajaţi şi afaceri de peste 2,5 miliarde euro în România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LIDL,
KAUFLAND,
DESCHIDERI
/actualitate/lidl-si-kaufland-deschid-cate-un-magazin-nou-joi-in-eforie-nord-si-bucuresti-13039675
13039675
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.