Noua lege a contractelor part-time aduce probleme contabililor angajaţi la mai multe firme. Robert Şova, CECCAR: Dacă o persoană fără venituri trebuie să plătească contribuţii la nivelul salariului minim ca să fie asigurată, atunci şi un contabil poate

Autor: Adelina Mihai Postat la 28 august 2022 3123 afişări

Orice absolvent al unei facultăţi de studii economice poate fi angajat pe rolul de contabil şi poate semna bilanţurile depuse de companii la Ministerul de Finanţe, iar această posibilitate a permis unor contabili să se angajeze cu contracte part-time la mai mulţi angajatori, pentru a le ţine evidenţele contabile.

Noua lege a contractelor part-time aduce probleme contabililor angajaţi la mai multe firme. Robert Şova, CECCAR: Dacă o persoană fără venituri trebuie să plătească contribuţii la nivelul salariului minim ca să fie asigurată, atunci şi un contabil poate

♦ Contabilii care prestau servicii de contabilitate pentru mai multe firme, servicii care erau ”mascate” prin contracte de muncă cu timp parţial, ar putea fi afectaţi de noul regim de impozitare a contractelor part-time, dacă nu îndeplinesc o normă de 8 ore pe zi ♦ Astfel, un contabil care are trei contracte de câte 2 ore încheiate cu trei companii diferite va trebui, de acum încolo, să plătească de trei ori contribuţiile aferente unui salariu minim de 2.550 de lei pe lună dacă nu depun declaraţia la angajatori potrivit căreia cumulează venituri cel puţin la nivelul salariului minim.

Orice absolvent al unei facultăţi de studii economice poate fi angajat pe rolul de contabil şi poate semna bilanţurile depuse de companii la Ministerul de Finanţe, iar această posibilitate a permis unor contabili să se angajeze cu contracte part-time la mai mulţi angajatori, pentru a le ţine evidenţele contabile. Noua lege a contractelor de muncă part-time, care impune plata taxelor şi contribuţiilor la nivelul salariului minim – indiferent dacă angajatul lucrează o oră sau şapte ore pe zi – îi pune în dificultate pe contabilii care nu cumulau, din toate contractele de muncă, o normă de 8 ore pe zi şi care vor trebui să plătească mai multe contribuţii şi taxe la stat de acum încolo.

„O persoană fizică care nu are venituri, dar care vrea să fie asigurată la sănătate şi la pensie în sistemul public, se poate asigura dacă încheie contract cu Casa de Sănătate şi cu Casa de Pensii şi dacă plăteşte contribuţiile aferente unui salariu minim pe economie. Şi un contabil – o persoană care are studii superioare şi o responsabilitate atât de mare – trebuie să poată să plătească contribuţii aferente salariului minim. Ce fel de contabil eşti dacă nu eşti în stare să obţii un venit minim pe economie? Este o falsă problemă, nu există în realitate contabili care să câştige atât de puţin, este evaziune fiscală dacă se întâmplă asta”, a spus Robert Aurelian Şova, preşedintele Consiliului Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).

Spre deosebire de contabilii angajaţi cu contracte de muncă, experţii contabili sunt liber profesionişti şi îşi desfăşoară activitatea prin contracte de prestări servicii. În cazul unui bilanţ al companiei raportat greşit la Ministerul de Finanţe, contabilul-angajat intern nu este tras la răspundere (ci administratorul firmei), pe când în cazul experţilor contabili responsabilitatea pentru eventualele greşeli este a lor.

„Din reclamaţiile care ajung la noi vedem că, din păcate, deşi nu este un fenomen la o scară foarte mare, victima finală este antreprenorul aflat în necunoştinţă de cauză. Noi nu le spunem oamenilor să lucreze cu experţii contabili. Noi le spunem să decidă în cunoştinţă de cauză şi să ştie că răspunderea este a administratorului firmei în cazul în care contabilul greşeşte, pe când în cazul unui expert contabil, administratorul nu are această răspundere. Ca să ajungi expert contabil trebuie să faci o facultate, să mai faci un stagiu de pregătire profesională de trei ani cu examen la intrare şi cu examen după trei ani, iar la acest nivel intelectual nu îţi permiţi totuşi să lucrezi la salariul minim pe economie”, a mai spus Robert Şova.

În cadrul CECCAR, asociaţia exper­ţi­lor contabili, sunt înregistraţi circa 35.000 de membri la nivelul întregii ţări, însă nu există o estimare a numărului de contabili-angajaţi în companiile de pe plan local.

„Pentru organizaţiile mici, cum sunt asociaţiile de bloc sau organizaţiile sindicale, nu există nicio justificare să ia un contabil cu normă întreagă, că activitatea lor e relativ redusă.“

„ O altă problemă va fi cu contabilul care este, de exemplu, pensionar şi care vrea să îşi completeze veniturile cu câte 2 contracte a câte 2 ore, pentru că unul dintre angajatori va trebui să îi plătească contribuţiile aferente salariului minim (de circa 1.000 de lei – n.red.), deşi el primeşte în mână circa 200- 300 de lei. Probabil că mulţi vor încheia convenţii civile sau PFA-uri pentru a colabora în continuare”, a explicat Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale „Cartel Alfa”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.