Laura Georgescu, comparată cu cosmonauta Valentina Tereşkova de un membru al CNA dat în judecată

Autor: Madalina Cerban Postat la 13 martie 2015 60 afişări

Membrii CNA care au fost daţi în judecată de preşedintele Consiliului, Laura Georgescu, au păreri împărţite faţă de acest subiect, Radu Călin Cristea spunând că Georgescu este "Valentina Tereşkova din Carpaţi", iar Valentin Jucan catalogând acţiunea ca fiind tupeistă.

Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a dat în judecată, pe 9 martie, CNA şi şase membri ai CNA - Valentin Jucan, Monica Gubernat, Răsvan Popescu, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea şi Viorel Vasile Buda -, care, în septembrie 2014, i-au redus atribuţiile la conducerea Consiliului, prin modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al instituţiei.

Aceasta a cerut instanţei anularea unui act administrativ al Consiliului Naţional al Audiovizualului, respectiv a deciziei 530 (Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CNA) din 16 septembrie 2014, potrivit informaţiilor publicate pe portalul instanţelor de judecată.

În şedinţa CNA din 11 septembrie 2014, opt membri ai Consiliului (Viorel Buda, care la momentul respectiv era vicepreşedintele CNA, Monica Gubernat, Valentin Jucan, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea) au votat o decizie care modifica Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al instituţiei.

Prin acea decizie, care a fost adoptată în absenţa Laurei Georgescu şi împotriva căreia a votat doar membrul CNA Christian Mititelu, atribuţiile lui Georgescu la conducerea CNA au fost reduse.

Contactat vineri de agenţia MEDIAFAX, Radu Călin Cristea a spus că "doamna Georgescu este Valentina Tereşkova din Carpaţi", acesta făcând referire la o cosmonaută din Rusia, prima femeie care a ajuns în spaţiul cosmic.

"Se află în Cosmos, deşi nu cred că a aflat încă. Gestul doamnei Georgescu de a-şi da în judecată instituţia şi colegii care au votat modificarea ROF-ului este halucinant. S-a ajuns la un paroxism al crizei în CNA, doamna Georgescu dezonorează instituţia şi îi afectează imaginea publică pe care ea însăşi a stricat-o. S-a mers mult prea departe. Suntem în plin iraţional. Doamna Georgescu ia tot felul de decizii care au speriat lumea, de la DNA la membri şi angajaţi. Din acest moment, mi se pare foarte greu să mai construim ceva alături de preşedintele CNA, Laura Georgescu", a declarat, pentru MEDIAFAX, Radu Călin Cristea.

În opinia lui Valentin Jucan, acţiunea în instanţă a Laurei Georgescu este una "tupeistă".

"Este o acţiune tupeistă şi lipsită de bun-simţ atât faţă de colegii din Consiliu, dar mai ales faţă de membrii Comisiei de Cultură din Senat. Anul trecut, am avut două întâlniri după acel blocaj (cauzat de neînţelegerile între unii membri ai CNA şi preşedintele CNA, n.r.), la care doamna Georgescu a participat şi a confirmat de fiecare dată că este de acord cu modificarea ROF şi nu doar cu modificarea, ci şi cu forma ROF. Nu a avut nimic de obiectat. În cadrul instituţiei, am fost în continuu sabotaţi pe această temă, iar ultima acţiune a dânsei împotriva noastră s-a făcut cu complicitatea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care a respins organigrama CNA, aşa cum doamna Laura Georgescu a solicitat. Ceea ce afirm acum pot să probez cu documente. Mai mult, ceea ce spun am semnalat într-o scrisoare pe care am adresat-o Comisiei de Cultură din Senat. Acum ne trezim că suntem daţi în judecată. Ăsta este modul de operare al doamnei Laura Georgescu", a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Valentin Jucan.

Pe de altă parte, potrivit Monicăi Gubernat, "comentariile sunt de prisos". "Avem de-a face cu un preşedinte care se îndreaptă împotriva propriei instituţii, o situaţie unicat în România", a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Monica Gubernat.

În schimb, Viorel Vasile Buda a spus că Laura Georgescu are dreptul să conteste în instanţă un act administrativ. "Eu nu contest dreptul doamnei Georgescu de a ataca un act administrativ, fie el şi ROF-ul CNA. Dacă în acţiune va avea câştig de cauză, noi vom fi nevoiţi să schimbăm ROF-ul", a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Viorel Vasile Buda.

Răsvan Popescu nu a făcut comentarii pe acest subiect, iar Florin Gabrea nu a putut fi contactat de agenţia MEDIAFAX până la momentul difuzării acestei ştiri.

Pe de altă parte, Christian Mititelu - singurul membru al CNA care, în şedinţa CNA din 11 septembrie 2014, a votat împotriva modificării ROF-ului - a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că modul în care a fost modificat atunci acest document a condus la o situaţie aberantă în CNA.

"Nicio instituţie nu poate funcţiona dacă ordonatorul de credit (Laura Georgescu, n.r.) nu are nicio putere asupra angajaţilor instituţiei. Este absolut aberant. Este o chestie care nu stă în picioare. Prin organigrama care s-a votat atunci a fost plasat Consiliul peste preşedinte şi vicepreşedinte. Deci preşedintele era subordonat Consiliului şi nu avea în parohia sa decât auditul, şoferii şi secretariatul. E chiar aberant", a spus Christian Mititelu, al cărui mandat de membru al CNA s-a încheiat în prima parte a lunii noiembrie 2014.

Christian Mititelu s-a referit şi la faptul că, în conformitate cu ROF-ul care a fost adoptat în septembrie 2014, şedinţele publice ale CNA sunt conduse de atunci de fiecare membru al Consiliului, în ordine alfabetică, nu doar de preşedintele Laura Georgescu.

În opinia lui Mititelu, este evident că fiecare membru al CNA "îşi face ordinea de zi care i se pare lui potrivită şi din cauza asta Consiliul este destul de ineficient". "Asta împiedică o continuitate în funcţionarea instituţiei, dacă ordinea de zi a şedinţelor este făcută prin rotaţie de fiecare membru", a mai spus Mititelu.

Pe de altă parte, contactată vineri de MEDIAFAX, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus că a dat în judecată 6 membri CNA şi a cerut instanţei anularea ROF al instituţiei, din cauză că unele articole din acest document încalcă Legea audiovizualului, precizând că toate eforturile pe care le-a făcut până acum pentru corectarea ROF au rămas fără rezultat.

"În ROF aprobat în şedinţa Consiliului din luna septembrie 2014 se specifică faptul că structura funcţională proprie a instituţiei nu mai este condusă de preşedintele CNA, ci de un organism colectiv, respectiv de către toţi cei 11 membri ai Consiliului, încălcându-se grav, printre altele, prevederile articolului 14, alineatul 1 din Legea audiovizualului numărul 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi articolul 20, alineatul 2 din Legea numărul 500/ 2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare", a spus Laura Georgescu.

Potrivit articolului 14, alineatul 1 din Legea audiovizualului, "Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 6 ani".

Articolul 20, alineatul 2 din Legea numărul 500/ 2002 privind finanţele publice prevede că "Ordonatorii principali de credite pot delega aceasta calitate înlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane împuternicite in acest scop. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegării". Pe de altă parte, în acelaşi articol, la alineatul 1, se spune că "Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome".

Pe de altă parte, Laura Georgescu a precizat, pentru MEDIAFAX, că instanţa de judecată a rămas singura soluţie pentru ca ROF-ul CNA să redevină legal.

"Din luna septembrie şi până în prezent, am depus toate diligenţele necesare pe lângă colegii mei pentru a discuta şi modifica acest Regulament de Organizare şi Funcţionare ilegal şi de a vota în şedinţa Consiliului eliminarea articolelor care încalcă prevederile legale, dar toate eforturile mele au rămas fără rezultat. Singura soluţie a rămas instanţa de judecată, care va judeca cererea şi care va soluţiona cauza", a mai spus Laura Georgescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CNA,
LAURA GEORGESCU,
PROCES
/actualitate/laura-georgescu-comparata-cu-cosmonauta-valentina-tereskova-de-un-membru-al-cna-dat-in-judecata-13982123
13982123
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.