La noapte, ora 3 va deveni ora 4. De unde vine ideea orei de vară

Postat la 29 martie 2014 102 afişări

România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică, astfel încât ziua de 30 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi a anului.

La noapte, ora 3 va deveni ora 4. De unde vine ideea orei de vară

Ceasurile urmează să fie date înainte cu o oră: ora 3 noaptea va deveni ora 4, conform Convenţiei fusurilor orare, la care ţara noastră a aderat din 1979.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore.

Ideea orei de vară îi aparţine omului de ştiinţă Benjamin Franklin, în anul 1784, potrivit informaţiilor publicate de Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti. Franklin a scris un eseu numit "An Economical Project" în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, între care şi prelungirea administrativă a zilelor în timpul verii. Ideea lui Franklin a fost preluata de William Willett, un constructor britanic care a propus în 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie şi să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii, ce au introdus ora de vară tot în 1916 (21 mai - 16 octombrie). La 19 martie 1918 s-a introdus şi in Statele Unite, dar în 1919, din cauza opozitiei fermierilor, s-a renunţat la ora de vară.

In România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (22 mai - 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la ea, ora de vară era valabilă din prima duminică din aprilie şi până în prima duminică a lui octombrie. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979.

În prezent, 70 de ţări aplică ora de vară. Ţările de la Ecuator şi de la tropicul Capricornului, precum şi China şi Japonia nu folosesc ora de vară.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/la-noapte-ora-3-va-deveni-ora-4-de-unde-vine-ideea-orei-de-vara-12357256
12357256
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.