La fel de importantă cu E=mc2! Iată formula matematică a fericirii

Autor: Dorin Oancea Postat la 06 august 2014 1297 afişări

Cercetătorii britanici (care alţii!?), de la University College London spun că au ajuns la o formulă de reprezentare matematică a fericirii - de fapt a unui moment de fericire - şi au publicat respectiva formulă în Proceedings of the National Academy of Sciences. În cuvinte, formula se traduce astfel: fericirea creşte în momentul în care câştigăm iar aşteptările noastre sunt reduse; reversul medaliei este că nivelul de fericire se reduce în timp.

La fel de importantă cu E=mc2! Iată formula matematică a fericirii

Cercetătorii britanici (care alţii!?), de la University College London spun că au ajuns la o formulă de reprezentare matematică a fericirii - de fapt a unui moment de fericire - şi au publicat respectiva formulă în Proceedings of the National Academy of Sciences. În cuvinte, formula se traduce astfel: fericirea creşte în momentul în care câştigăm iar aşteptările noastre sunt reduse; reversul medaliei este că nivelul de fericire se reduce în timp.

Aţi înţeles deja, poate, că britanicii nu au măsurat întreg nivelul de statisfacţie a individului, ci mai degrabă clipa de mulţumire iscată de un câştig, un premiu. Dar au ajuns la o serie de concluzii interesante, care ar trebui ştiute.Cercetătorii au "măsurat" minţile a 26 de subiecţi angrenaţi într-un joc de noroc; participanţii au notat pe o scală de la 1 la 10 nivelul lor de fericire, iar datele au fost coroborate cu activitatea cerebrală şi cu istoricul participării şi cu succesele respectivilor, şi au ajuns la formula de mai sus.

Cercetătorii au descoperit că nu suma totală de bani câştigată în joc a oferit cele mai intense momente de fericire. Formula încorporează "factorul uitare", care spune că fericirea obţinută dintr-un anume căştig se diminuează pe măsura trecerii timpului, aşa că după zece noi etape de joc nivelul fericirii din experienţa iniţială este zero. Formula mai spune că fericirea creşte când lucrurile merg mai bine decât estimam iniţial - de exemplu un premiu 0 lire duce la scăderea nivelului de fericire dacă alternativa era un câştig de 2 lire, dar acelaşi premiu de 0 lire creşte nivelul de fericire dacă alternativa era o pierdere de 2 lire.

În baza formulei, cercetătorii au fost în măsură să prezică nivelul general de satisfacţie a mai mult de 18.000 de oameni care jucau un joc similar pe smartphone, ceea ce este un rezultat onorabil: poţi prezice, în baza cercetării creierelor a 26 de oameni cum se vor comporta 18.000.

Până în prezent nivelul de fericire era măsurat cu ajutorul unui chestionar, un proces subiectiv şi imprecis. Dar studiul britanicilor arată că există şi o modalitate matematică de a cuantifica fericirea, ceea ce ar introduce factorul precizie în cunoaşterea minţii umane.

Studiul este disponibil la www.pnas.org

Urmărește Business Magazin

/actualitate/la-fel-de-importanta-cu-e-mc2-iata-formula-matematica-a-fericirii-13045379
13045379
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.