Klaus Iohannis: România trebuie să-şi consolideze credibilitatea strategică

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 25 mai 2015 25 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în cadrul programului Internaţional „Securitate în regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil” organizat de SRI, că într-o zonă caracterizată de coliziunea intereselor strategice România trebuie să îşi consolideze credibilitatea strategică.

Programul academic „Securitate în regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil” este organizat de Serviciul Român de Informaţii sub înaltul patronaj al Preşedintelui României şi în parteneriat cu reprezentanţii Harvard Kennedy School şi National Intelligence University, şi s-a desfăşurat, luni, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a decarat în discursul susţinut în cadrul acestui eveniment că Programul reprezintă ”un valoros demers de reflecţie strategică”, pe care îl va sprijini şi în anii care urmează.

”Programul «Security in the Black Sea Region» contribuie la consolidarea relaţiei transatlantice. Securitatea regională este nu numai o problemă a statelor care aparţin strict unui anumit areal, ci o provocare pentru întreaga comunitate internaţională, mai ales atunci când conflictele evoluează radical, spre război, fie el intra sau interstatal. Contextul geopolitic actual este unul complex, caracterizat de transformări globale şi provocări. Într-un asemenea context, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană sunt esenţiale pentru România. Ele reprezintă coordonatele fundamentale ale politicii externe şi de securitate ale României”, a precizat Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, ”consolidarea profilului României în NATO şi UE reprezintă o prioritate, o linie de conduită specifică bunei guvernări, care răspunde aşteptărilor cetăţenilor noştri”.

”Într-o zonă caracterizată de coliziunea intereselor strategice şi într-o perioadă marcată de modificări geopolitice rapide, România trebuie să-şi consolideze credibilitatea strategică”, a apreciat Iohannis.

Preşedintele a mai menţionat că Marea Neagră este un spaţiu atât de convergenţă, cât şi de coliziune a intereselor ţărilor riverane, dar şi a diverşilor actori internaţionali.

”Evoluţia geopolitică şi de securitate în zona Mării Negre, poziţia geografică a regiunii, riscurile şi ameninţările la adresa stabilităţii în zonă sunt aspecte care atrag tot mai mult interesul comunităţii internaţionale. La acestea se adaugă şi elementele ce ţin de cooperarea politică, economică şi militară. Situarea regiunii la frontierele NATO şi UE, dar şi ale Orientului Mijlociu, existenţa unor conflicte deschise sau îngheţate, criminalitatea transfrontalieră, deficitele democratice şi prezenţa unor importante resurse energetice sporesc valoarea strategică a zonei Mării Negre”, a arătat preşedintele Klaus Iohannis în discurs.

El a mai afirmat că această regiune, interfaţă cu Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi Marea Mediterană, este ”un mediu de securitate complex şi eterogen”.

”Statele din Regiunea Extinsă a Mării Negre au încercat să găsească forme eficiente de colaborare. Mă refer la structurile de cooperare instituţionalizată, cum ar fi Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră, dar şi la structuri non-instituţionalizate precum Procesul de Cooperare Sud-Est European sau la iniţiative precum Euroregiunea Mării Negre sau Sinergia Mării Negre. Totuşi, nu se poate vorbi de rezultate semnificative în planul securităţii. Aceasta şi pentru că a lipsit o viziune integrată, iar multe iniţiative au rămas, din păcate, la stadiu de proiect”, consideră preşedintele României.

Şeful statului a mai spus că ”România îşi asumă în continuare ferm angajamentul de a furniza securitate în regiune, de a susţine procesele de stabilizare, reformă, democratizare şi integrare în zonă, de a promova o Europă sigură, liberă şi prosperă, nu doar în interiorul NATO şi al Uniunii Europene, ci şi în vecinătatea acestora”.

”Alături de aliaţii şi partenerii noştri, ne oferim resursele de cunoaştere, cât şi cele umane şi materiale, pentru a contribui la restaurarea securităţii regionale bazate pe dreptul internaţional şi la asigurarea sustenabilităţii statelor din regiunea Mării Negre”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
SECURITATE,
/actualitate/klaus-iohannis-romania-trebuie-sa-si-consolideze-credibilitatea-strategica-14329735
14329735
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.