Justiţia mexicană afirmă că are "certitudinea" că cei 43 de elevi daţi dispăruţi au fost asasinaţi

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 28 ianuarie 2015 105 afişări

Autorităţile mexicane au "certitudinea" că cei 43 de elevi daţi dispăruţi în septembrie, în sudul Mexicului, au fost asasinaţi de crima organizată, a anunţat marţi ministrul Justiţiei Jesus Murillo Karam.

Ancheta, care citează declaraţii date de peste 100 de deţinuţi şi care cuprinde elemente materiale, "ne dă certitudinea legală că elevii au fost ucişi în circumstanţele descrise", adică a răpirii lor de către poliţişti locali şi uciderii de către membri ai unui cartel, a declarat ministrul într-o conferinţă de presă.

Mărturiile deţinuţilor şi expertize "ne-au permis să efectuăm o analiză logică a cauzelor şi să ajungem, fără nicio urmă de îndoială, la concluzia că studenţii au fost privaţi de libertate şi apoi li s-a luat viaţa, după care au fost incineraţi şi aruncaţi în râul San Juan, în această ordine", a declarat ministrul.

"Acesta este adevărul istoric", a afirmat el.

Până în prezent, autorităţile judiciare considerau dispăruţi elevii de la Şcoala Normală din Ayotzinapa, victime ale unui atac armat comis de către poliţişti corupţi din Iguala, un oraş din statul Guerrero, care au fost predaţi după aceea unor asasini din cartelul traficanţilor de droguri Guerreros Unidos.

Părinţii victimelor, care au manifestat luni împreună cu câteva mii de persoane la Ciudad de Mexico, refuză să accepte scenariul prezentat de către autorităţile judiciare şi se tem că Guvernul vrea să declare închis dosarul care a îngrozit Mexicul şi comunitatea internaţională.

Pentru moment, experţi de la laboratul austriac din Innsbruck au identificat doar rămăşiţe ale unuia dintre cei 43 de elevi, iar rudele victimelor afirmă că încă mai speră să-i găsească pe ceilalţi 42.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MEXIC,
JUSTIŢIE,
ELEVI
/actualitate/justitia-mexicana-afirma-ca-are-certitudinea-ca-cei-43-de-elevi-dati-disparuti-au-fost-asasinati-13790189
13790189
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.