Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea au fost arestaţi

Postat la 30 aprilie 2014 41 afişări

Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost arestaţi pentru 30 de zile în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare, potrivit unei decizii luate de această instanţă, în noaptea de marţi spre miercuri, la propunerea procurorilor DNA.

Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea au fost arestaţi

 Decizia nu este definitivă şi a fost deja contestată la instanţa supremă.

Cei doi au fost reţinuţi marţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

DNA a precizat că în acest dosar sunt urmăriţi penal şi Ion Boraciu şi Florian Alexandru, prin intermediul cărora Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora.

Potrivit anchetatorilor, în 2013, Mustaţă, Boraciu şi Alexandru au constituit un grup infracţional organizat, sprijinit de Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/judecatorul-stan-mustata-si-grefiera-mariana-curea-au-fost-arestati-12553784
12553784
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.