Iohannis: Pandemia nu se va sfârşi nici în martie. E nevoie de alegeri

Autor: Laura Buciu, Mediafax Postat la 21 octombrie 2020 56 afişări

Iohannis: Pandemia nu se va sfârşi nici în martie. E nevoie de alegeri

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că e nevoie de alegeri, pentru ca România să aibă un Parlament funcţional, într-o perioadă care se anunţă grea. Preşedintele a spus că pandemia nu se va termina nici în martie, anul viitor.

„Trebuie să fim cu toţii oneşti faţă de cetăţeni şi să spunem lucrurilor pe nume, cu maximă transparenţă: actuala situaţie epidemiologică este îngrijorătoare, dar pandemia nu va lua sfârşit – mă tem – nici în ianuarie, nici în februarie sau martie anul viitor, aşa cum fals lasă să se înţeleagă cei care susţin amânarea alegerilor”, a spus Iohannis.

Preşedintele afirmă că mandatul Parlamentului se termină în 20 decembrie şi, fără alegeri, actualii parlamentari nu vor mai putea vota legi organice.

„Mecanismele democratice ale funcţionării unui stat nu trebuie blocate. Un lucru este cert: mandatul Parlamentului se termină în 20 decembrie, după această dată dacă nu ar avea loc alegeri, parlamentarii ar mai putea vota legi simple, nu şi legi organice. Vă daţi seama că ar fi catastrofal pentru România într-o perioadă care se anunţă a fi foarte grea”, a mai spus Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
iohannis,
alegeri,
pandemie,
refuz,
nevoie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.