Iohannis, întrebat despre situaţia lui Ponta: Îmi menţin evaluarea. Vom colabora instituţional

Autor: Departamentul Politic Postat la 13 iulie 2015 51 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Madrid, că va colabora instituţional cu premierul Ponta, inculpat pentru corupţie, el precizând că îşi menţine punctul de vedere exprimat atunci când DNA a anunţat anchetarea premierului, moment în care i-a cerut demisia de la Guvern.

"Punctul meu de vedere este foarte bine cunoscut încă din 5 iunie. Îmi menţin acea evaluare. (...) Vom colabora instituţional, ca să nu las asta în suspans", a declarat preşedintele Iohannis, întrebat de ziarişti cum va lucra cu premierul având în vedere că acesta a fost pus sub inculpare, luni, pentru fapte de corupţie.

Întrebarea i-a fost adresată în cadrul conferinţei de presă comune pe care acesta a susţinut-o cu premierul spaniol Mariano Rajoy. Şeful statului nu a dorit că insiste asupra subiectului, pe motiv că trebuie să ne concentrăm pe relaţia cu Spania.

Preşedintele Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis fac o vizită oficială în Spania, în perioada 12-14 iulie, la invitaţia majestăţilor lor Regele Filipe al VI-lea şi Regina Letizia, în cadrul căreia şeful statului se va întâlni şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din această ţară.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
PONTA,
/actualitate/iohannis-intrebat-despre-situatia-lui-ponta-imi-mentin-evaluarea-vom-colabora-institutional-14585010
14585010
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.