Iohannis: Am subliniat în Consiliul European că România doreşte să adopte moneda euro

Autor: Corespondenţă De La Trimisul Mediafax La Bruxelles Postat la 13 februarie 2015 1347 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul Consiliului European de la Bruxelles, că a subliniat în cadrul reuniunii că România îşi doreşte să adopte moneda unică europeană şi va urmări cu toată atenţia acest proces de consolidare a uniunii economice şi monetare.

Klaus Iohannis a precizat că ultima temă de pe agenda Consiliului s-a referit la consolidarea uniunii economice şi monetare şi a adăugat că au fost discutate măsurile pentru stimularea investiţiilor, politica monetară şi dimensiunea bugetară.

”A fost subliniată importanţa continuării reformelor structurale, în toate statele membre. Am subliniat faptul că România îşi doreşte să adopte moneda unică europeană şi vom urmări cu toată atemţia acest proces de consolidare a uniunii economice şi monetare", a declarat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a mai precizat că în cadrul Consilului European a fost o dezbatere asupra situaţie Greciei şi a menţionat că preşedintele Eurogrupului a informat asupra principalelor aspecte abordate în reuniunea pe acest subiect.

”Ne bucură faptul că s-a ajuns la un acord între preşedintele Eurogrup şi cel al Greciei, pentru a începe consultări tehnice, înaintea convocării reuniunii Eurogrup de luna viitoare", a declarat şeful statului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
EURO,
/actualitate/iohannis-am-subliniat-in-consiliul-european-ca-romania-doreste-sa-adopte-moneda-euro-13818851
13818851
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.