Investitorii se vor orienta către investiţii în dolari şi aur, după aprecierea record a francului

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 16 ianuarie 2015 114 afişări

Investitorii se vor orienta către investiţii în dolari şi aur, active care oferă o mai mare siguranţă la acest moment, după ce francul s-a apreciat joi la un nivel record faţă de euro, în urma deciziei Băncii Naţionale a Elveţiei de a elimina plafonul de schimb valutar, relatează Bloomberg.

"Vor fi itrări mari pe dolar şi aur pentru că investitorii caută în acest moment plasamente sigure", a declarat Richard Yetsenga, director de cercetare al Australia&New Zealand Banking Group.

De asemenea, UBS, cea mai mare bancă din Elveţia, a arătat că cei mai bogaţi clienţi ai săi se vor orienta către dolarul american, pe fondul temerilor legate de faptul că aprecierea puternică a francului va afecta atât economia elveţiană, cât şi afacerile pe care investitorii le deţin.

"În general, reorientarea clienţilor către dolar şi active din Statele Unite au crescut în ultimele două-trei trimestre. Nesiguranţa asociată cu această mişcare din Elveţia face ca preferinţa pentru activele din SUA să crească", a afirmat Simon Smiles, director al UBS, consilier de investiţii pentru clienţii care deţin minimum 50 de milioane de franci la UBS.

Smiles a explicat că orientarea investitorilor către dolar se datorează faptului că SUA rămân "cea mai stabilă şi sigură" opţiune în ceea ce priveşte creşterea economică şi o eventuală apreciere a monedei naţionale.

Francul eleveţian a scăzut cu aproximativ 4% vineri faţă de dolar şi euro, după ce joi s-a apreciat cu până la 38% faţă de dolar şi 41% faţă de euro. La 12:21, ora României, francul se tranzacţiona la 1,0208 unităţi pentru un euro.

Dolarul se tranzacţiona la 1,1626 unităţi/euro la 12:22, ora României, după ce pe parcursul şedinţei de joi s-a apreciat cu 1,3% şi a ajuns la 1,1568 unităţi/euro, cel mai puternic nivel din noiembrie 2003 până în prezent.

De altfel, analiştii contactaţi de Bloomberg estimează că moneda euro se va deprecia până la 1,15 dolari până la finalul acestui an.

Banca Naţională a Elveţiei a decis joi să renunţe la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pe euro, măsură pe care instituţia a adoptat-o în luna septembrie 2011. În urma anunţului, francul s-a apreciat puternic faţă de dolar şi euro, fiind tranzacţionat la 92 de centime pentru un euro şi 81 de centime pentru un dolar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DOLAR,
FRANC,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/investitorii-se-vor-orienta-catre-investitii-in-dolari-si-aur-dupa-aprecierea-record-a-francului-13770212
13770212
comments powered by Disqus
Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu } Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

Într-un articol de copertă recent scriam despre viaţa angajaţilor în open space – observam cât de mici sunt spaţiile alocate angajaţilor în birourile din România, cât de greu este să ne adaptăm la obiceiurile colegilor şi cum, de multe ori, simţim nevoia să facem de acasă lucrurile importante pentru muncă. A trecut doar o lună de atunci, iar glumele „colegului de bancă'' au devenit amintiri, iar open space-ul pare să fi intrat la capitolul istorie. Ce înseamnă experimentul global al muncii de acasă şi care sunt posibilele urmări ale acestuia?

vezi continuarea
ZF.ro
O nouă descoperire schimbă ce ştim despre coronavirus: cum se transmite de fapt virusul O nouă descoperire schimbă ce ştim despre coronavirus: cum se transmite de fapt virusul
Faţa nevăzută a tehnologiei: Ce se întâmplă de fiecare dată când cumperi un produs cu cardul. Nu aţi ştiut niciodată asta
Mediafax
Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus
Top 10 ţări care îşi vor reveni cel mai rapid la finalul pandemiei de coronavirus, potrivit analiştilor
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.